Cazuri de leucemie la copii imediat după vaccinul chinezesc
După ce a primit prima doză de vaccin împotriva Covid-19, fetița de 4 ani a lui Li Jun (numele real e altul din motive lesne de înțeles) a făcut febră și a început să tușească. Simptomele s-au diminuat rapid după terapia intravenoasă făcută la spital. Dar, după a doua doză, familia a constat că ceva nu eîn regulă.
În jurul ochilor fetiței au apărut umflături care nu au mai dispărut. Timp de săptămâni, micuța s-a plâns de dureri de picioare. Vânătăile au început să apară aparent din senin. În ianuarie, la câteva săptămâni după a doua doză, copilul de 4 ani a fost diagnosticat cu leucemie limfoblastică acută.
„Copilul meu era perfect sănătos înainte de administrarea dozei de vaccin”, a declarat Li , un bărbat din provincia nord-centrală Gansu a Chinei, pentru The Epoch Times. „Am dus-o înainte de vaccinare la un control de sănătate. Totul a fost normal.”
Sunt sute de cazuri de îmbolnăvire după vaccinare
Li se numără printre sutele de membri ai unui grup de social media care susțin că suferă sau au rude care suferă de leucemie, iar boala a apărut după vaccinuri chinezești. Opt dintre ei au confirmat informația când au fost contactați de reporterii The Epoch Times. Numele persoanelor intervievate au fost schimbate pentru a le proteja de represaliile autorităților comuniste.
Cazurile de leucemie afectează toate grupele de vârstă. Dar Li și alți chinezi din grupul respecxtiv vorbesc de o creștere a numărului de pacienți din rândul copiilor, creștere care coincide cu eforturile regimului de a vaccina copiii între 3 și 11 ani începând cu octombrie anul trecut.
Fiica lui Li a primit prima injecție la mijlocul lunii noiembrie, la cererea celor de la grădiniță. Ea este acum supusă chimioterapiei la Spitalul Popular nr. 2 din Lanzhou, unde cel puțin 20 de copii sunt tratați pentru simptome similare. Cei mai mulți au vârste cuprinsă între 3 și 8 ani, potrivit Li.
„Doctorul nostru de la spital ne-a spus că, din noiembrie, numărul copiilor care vin la secția lor de hematologie pentru a trata leucemia s-audublat numărul față de anii precedenți și acum duc lipsă de paturi”, a spus el.
Li afirmă că cel puțin opt copii din districtul Suzhou,â au murit recent de leucemie. Divizia de hematologie a spitalului nu a putut fi contactată imediat pentru comentarii.
84, 4 milioane de copii cu vârste între 3 și 11 ani au fost vaccinați în China
Aproximativ 84,4 milioane de copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 11 ani au fost vaccinați până pe 13 noiembrie, conform ultimelor cifre ale Comisiei Naționale de Sănătate din China, reprezentând mai mult de jumătate din populația din această categorie de vârstă.
A existat o oarecare rezistență din partea părinților chinezi atunci când a început campania de vaccinare a copiilor. Aceștia și-au exprimat îngrijorarea cu privire la lipsa datelor despre efectele vaccinurilor chinezești asupra tinerilor. Vaccinurile sunt furnizate de doi producători de medicamente chinezi, Sinopharm și Sinovac, care au o rată de eficacitate de 79%, respectiv 50,4%, pe baza datelor disponibile din studiile efectuate pe adulți.
Există informații limitate despre efectele asupra sănătății ale acestor vaccinuri asupra copiilor, iar Organizația Mondială a Sănătății a declarat la sfârșitul lunii noiembrie că nu a aprobat cele două vaccinuri pentru utilizare de urgență la minori, scrie The Epoch Times.