Alcatraz, închisoarea unde Al Capone a cântat la banjo

 

Pe 21 martie 1963, închisoarea Alcatraz din golful San Francisco se închidea, iar ultimii deținuți erau transferați la alte penitenciare.

La apogeul activității sale din anii 1950, faimoasa închisoare, poreclită „Stânca” sau „Insula Diavolului”, a găzduit peste 200 de deținuți în condiții de maximă securitate.

Iată 10 detalii mai puțin cunoscute despre Alcatraz:

1.   Al Capone a cântat la banjo în orchestra deținuților

Celebrul gangster a fost printre primii deținuți trimiși la noua închisoare federală Alcatraz, în august 1934. Capone a mituit gărzile pentru a primi un regim preferențial, după condamnarea sa pentru evaziune fiscală, în Atlanta, însă lucrurile s-au schimbat când a fost mutat la Alcatraz.

Condițiile de aici au frânt rezistența lui Capone. „Ai zice că Alcatraz m-a făcut alt om”, i-ar fi zis el directorului.

Într-adevăr, deținutul nr. 85 a devenit atât de cooperant încât i s-a permis să facă parte din orchestra închisorii, The Rock Islanders, care dădea cu regularitate concerte duminica pentru ceilalți deținuți.

2.   Nu a existat vreo evadare confirmată din Alcatraz

În total, 36 deținuți au pus la încercare sistemul de securitate de la Alcatraz, încercând să evadeze. Dintre ei, 23 au fost prinși, șase au fost împușcați și doi s-au înecat.

Ceilalți cinci au dispărut și s-a presupus că s-au înecat, inclusiv Frank Morris și frații John și Clarence Anglin, a căror tentativă de evadare din 1962 a inspirat filmul „Evadare din Alcatraz”.

Cei trei au făcut o gaură în zidurile de beton putred cu linguri ascuțite și i-au păcălit pe gardieni cu capete false, acoperite cu șuvițe de păr adunate de la frizerie, pe care le-au pus în paturi.

Obiectele lor au fost găsite în golful San Francisco, însă nici un corp, ceea ce i-a făcut pe unii să creadă că evadarea a reușit.

3.   Alcatraz își datorează numele păsărilor marine

Înainte ca infractorii să devină locuitorii insulei, aceasta adăpostea mari colonii de pelicani bruni. Când locotenentul spaniol Juan Manuel de Ayala a devenit primul european care a navigat prin Poarta de Aur, în 1775, el a botezat stânca „La Isla de los Alcatraces”, ceea ce însemna „Insula Pelicanilor”.

Aceasta a devenit cu timpul Alcatraz. După plecarea deținuților, principalii locuitori ai insulei sunt acum pescărușii și cormoranii.

4.   În ciuda poreclei sale, „Păsărarul din Alcatraz” nu a avut păsări în închisoare

În timp ce Robert Stroud executa o pedeapsă pentru omucidere involuntară, pentru a fi omorât un barman într-o încăierare, el a înjunghiat mortal un gardian în închisoarea Leavenworth, în 1916.

După ce președintele Woodrow Wilson i-a comutat pedeapsa cu moartea la închisoare pe viață în izolare, Stroud a început să studieze bolile ornitologice, să scrie și să ilustreze două cărți.

De asemenea, a început să crească diverse păsărele în celula sa de la Leavenworth.

În 1931, i s-a ordonat să renunțe la păsări. În 1942 a fost mutat la Alcatraz, unde a stat 17 ani, dar și aici i s-a interzis să crească păsări.

Filmul din 1962, Păsărarul din Alcatraz, pentru care Burt Lancaster a fost nominalizat la Oscar, la câteva săptămâni după închiderea închisorii, este în mare parte o ficțiune.

5.   Alcatraz a adpostit primul far de pe coasta Pacificului

Când, în 1854, un mic far a fost inaugurat, el a fost primul de pe Coasta de Vest. Acesta a devenit inutil la începutul anilor 1900, după ce armata americană a construit o celulă care împiedica vederea farului de pe Poarta de Aur.

Un alt far, mai înalt, l-a înlocuit pe primul, în 1909.

6.   Cei mai fioroși criminali nu erau automat direcționați la Alcatraz

Deținuții găzduiți ca Alcatraz nu era neapărat cei care comiseseră cele mai cumplite crime. Erau însă cei cărora trebuia să li se schimbe atitudinea – cei mai incorigibili și mai recalcitranți din sistemul penitenciar american.

Un atac asupra gardienilor sau o tentativă de evadare îți puteau asigura o ședere la Alcatraz. Scopul era de a-i determina să învețe să respecte regulile, pentru a putea fi apoi transferați la alte închisori.

7.   Era posibil să înoți până la mal

Probabil că la început responsabilii federali s-au îndoit că deținuții ar fi putut supraviețui unui înot spre continent prin apele reci și agitate ale golfului San Francisco.

În 1962, însă, deținutul John Paul Scott s-a uns cu slănină pe trup, s-a strecurat prin fereastră și a înotat până la țărm.

A fost atât de epuizat când a ajuns la un picior al podului Golden Gate încât poliția l-a descoperit inconștient și în șoc hipotermic.

Astăzi, sute de sportivi înoată distanța de 2,5 kilometri în fiecare an, cu ocazia triatlonului Evadare din Alcatraz.

8.   Existau deținuți care cereau să fie transferați la Alcatraz

Deși Alcatraz nu era cu siguranță Club Med, reputația sa de închisoare cu regim crunt este mai mult o invenție hollywoodiană.

Politica penitenciarului de a nu caza decât un deținut în fiecare celulă îi făcea pe aceștia mai puțin vulnerabili la atacurile colegilor.

Primul director al Alcatrazului, James A. Johnston, a fost conștient că hrana proastă și săracă era principalul motiv de răzmeriță al deținuților, așa că se mândrea cu hrana bună pe care o oferea acestora.

Mai mult, deținuții puteau să ceară să li se umple din nou farfuriile de oricâte ori doreau.

De asemenea, deținuții cu comportament bun beneficiau de o serie de privilegii, cum ar fi vizionarea unui film pe lună și accesul la o bibliotecă cu 15.000 de cărți și 75 de abonamente la cele mai populare reviste.

Per ansamblu, unii deținuți estimau că la Alcatraz condițiile erau mai bune decât în alte închisori federale și își cereau transferul aici.