Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Al treilea în topul celor mai mari ai tuturor timpurilor
Articole online

Al treilea în topul celor mai mari ai tuturor timpurilor

În 1988, a câştigat o nouă generaţie de susţinători cu single-ul „When Loves Comes to Town”, o colaborare a sa cu formaţia U2 de pe albumul „Ratle and Hum”.

În 1990 a fost recompensat cu distincţia „Presidential Medal of the Arts” de preşedintele George H.W. Bush şi cu „Medal of Freedom” de George W Bush în 2008.

A desfăşurat, în 2006, un turneu de rămas bun, iar în acelaşi an a fost recompensat cu un premiu Grammy pentru cel mai bun album tradiţional de blues.

A devenit tema principală a propriului muzeu, care şi-a deschis porţile în 2008, în Indianola, statul Mississippi, conform www.biography.com.

A lansat, în 2008, albumul „One Kind Favor”, reuşind o interpretare proprie asupra unor melodii ce aparţineau unor artişti precum John Lee Hooker, T-Bone Walker şi Lonnie Johnson, obţinând încă un premiu Grammy pentru eforturile sale, ajungând la 15 astfel de premii câştigate.

În februarie 2012, a interpretat, în cadrul unui eveniment special, la Casa Albă alături de Buddy Guy şi alţi artişti, fiind acompaniaţi de preşedintele Barack Obama în interpretarea melodiei „Sweet Home Chicago”.

A continuat să interpreteze, starea sa de sănătate cunoscând o pantă descendentă şi confruntându-se cu anumite probleme în timpul unui concert la Chicago, în octombrie 2014, însă indiferent de starea sa de sănătate avea mereu la îndemână chitara sa gravată „Lucille.

În 14 mai 2015, într-un spital din Las Vegas, Nevada, s-a stins din viaţă, în somn.

La 27 mai 2015, mii de fani s-au strâns de-a lungul Beale Street în Memphis, Tenessee, pentru a fi alături, în cadrul procesiunii funerare, de cel care a fost legendarul interpret de blues B.B. King.

A fost înmormântat la 30 mai 2015, în oraşul natal, Indianola. A câştigat de-a lungul carierei 20 de premii şi a fost nominalizat la alte 16 distincţii, conform Agerpres, lăsând moştenire un tezaur muzical inestimabil.

Pagini: 1 2

Registration

Aici iti poti reseta parola