Aethelthryth: Extraordinara Regină și Sfântă Fecioară Virgină a lui Hristos, măritată cu doi Regi

 

Este un nume despre care majoritatea oamenilor nu au auzit niciodată și puțini îl pot pronunța, dar Sfânta Aethelthryth din Ely este unul dintre cei mai fascinanți sfinți ai Angliei al cărui nume a supraviețuit de-a lungul secolelor și continuă să fie folosit și astăzi în numele modern Audrey.

Povestea vieții sale se citește ca un roman de fantezie istorică, dar pune câteva întrebări interesante pentru cititor: Aethelthryth era o femeie prinsă în lumea bărbaților, luptându-se pentru a-și câștiga libertatea în orice mod putea?

Sau era ea esența sfintei virtuți feminine, dedicată în întregime slujirii lui Dumnezeu mai presus de toate responsabilitățile pământești?

A fost viața ei un exemplu strălucitor de triumf al credinței sau povestea tristă a unei soții abandonate care și-a găsit refugiu în religie?

Oricare ar fi adevărul, moștenirea lui Aethelthryth continuă chiar și la 1.300 de ani de la moartea ei, făcându-u un personaj important din istoria Angliei.

Aethelthryth, cunoscut și sub numele de Etheldreda, s-a născut la mijlocul secolului al VII-lea, cel mai probabil în jurul anului 636, ca fiică a regelui Anna al Angliei de Est.

Regele a mai avut și alte trei fiice care urmau aceeași cale ca Aethelthryth, retrăgându-se din politica seculară pentru a trăi o viață religioasă, câștigând în cele din urmă sfințenie după moartea lor, dar niciuna nu va atinge același nivel de venerație ca sora lor fecioară.

Cea mai detaliată relatare despre viața lui Aethelthryth este o cronică din secolul al XII-lea, Liber Eliensis, o istorie cuprinzătoare a insulei Ely scrisă la mănăstirea Ely de către un călugăr anonim.

În ea se spune că Aethelthryth a trăit o viață de sfântă încă de la început, chiar și în copilărie nu dorea altceva decât să se dedice slujirii lui Dumnezeu.

Este obișnuit să găsim astfel de afirmații în viețile sfinților medievali (numite hagiografii), uneori însoțite de povești despre nașterea sfântului și prezențe cerești, nu diferite de povestea despre nașterea lui Hristos.

Prințesă timpului ei, Aethelthryth a fost crescută cu așteptarea de a-și dedica viața nu credinței sale, ci căsătoriei și maternității.

Căsătoria a fost o piatră de temelie importantă a societății medievale, menținând structura socială și impunând ierarhia de gen, dar în Anglia medievală timpurie, căsătoria a jucat un rol și mai important prin realizarea stabilității politice.

În secolul al VII-lea, Anglia nu era încă o națiune unificată, ci mai degrabă consta în regate războinice, într-o dinamică de putere aproape continuă schimbătoare.

Regină în Northumbria

Anglia de Est a fost printre cele mai puternice dintre aceste regate, la fel ca regatul Northumbria, căruia Aethelthryth i-a devenit regină în urma căsătoriei sale cu prințul Ecgfrith, în 660.

Aethelthryth avea la cam 20 de ani și soțul nei, care nu era încă rege, avea aproape 15 ani.

O astfel de diferență de vârstă pare scandaloasă în zilele noastre, dar adevăratul scandal pentru Aethelthryth a fost că ea fusese deja căsătorită cu un bărbat pe nume Tondbert, un prinț din Gyrwe.

Căsătoria a durat nu mai mult de trei ani, pentru că Tondbert a murit și a lăsat-o pe Aethelthryth văduvă, dar, mai important, pentru comunitatea religioasă din Ely, i-a lăsat și altceva: insula Ely.

Aethelthryth s-a retras acolo după moartea soțului ei în 655, potrivit Liber Eliensis, „să se bucure cu atât mai mult că a fost lăsată liberă în libertatea lui Hristos de jugul căsătoriei și a sperat că astfel a scăpat de cele lumești”.

Din păcate pentru ea, nu a fost să fie așa, iar Aethelthryth a fost în curând împovărată cu jugul unei noi căsătorii.

Fiica unui rege era mult prea valoroasă ca în de negocierile politice pentru a fi lăsată în văduvie.

Alianțele dintre conducătorii unor regate puternice s-au făcut prin căsătorie, iar femeile precum Aethelthryth, care erau folosite pentru a crea legături de rudenie, au fost forțate, în numele păcii, să se sacrifice.

De la regină la stareață

Timp de 12 ani, căsătoria lui Aethelthryth cu Ecgfrith a făcut parte din rețeaua de căsătorii între care uneau alianța regatelor sudice, dar apoi în 672 căsătoria a fost dizolvată la insistența lui Aethelthryth.

Conform versiunii venerabilei Bede din Historia Ecclesiastica Gentis Anglorum, Aethelthryth l-a rugat pe soțul ei să o elibereze din contractul de căsătorie pentru a-i permite să se retragă din afacerile lumești și să-l slujească pe Hristos la o mănăstire.

Liber Eliensis spune o poveste similară, chiar dacă ceva mai dramatică, despre plângerile pline de pasiune ale lui Aethelthryth către soțul ei pentru a-și căpăta libertatea de a-și urama singură iubire adevărată: „Mirele ceresc”, Isus Hristos.

În cele din urmă, Ecgfrith a eliberat-o fără tragere de inimă, aparent învins de fervoarea credinței sale, iar Aethelthryth a primit voie să se alăture comunității de călugărițe din mănăstirea Coldingham, condusă de mătușa lui Ecgfrith, stareța Ebba.

De acolo, ea avea să-și facă propria comunitate religioasă la Ely, un an mai târziu.