Se înființa Direcțiunea Generală a Securității Poporului (DGSP), structură de stat rămasă în istoria recentă a României sub denumirea generică de „Securitate”.
DGSP a fost înfiinţată ca urmare a Decretului nr. 221 din 30 august 1948, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (replică a poliţiei politice sovietice), cu atribuţiile de „apărare a cuceririlor democratice şi asigurarea securităţii Republicii Populare România contra duşmanilor din interior şi exterior”.
D.G.S.P. avea următoarea organizare, potrivit CNSAS:
Aparatul central:
– Direcţia I informaţii interne
– Direcţia a II-a contrasabotaj
– Direcţia a III-a contrainformaţii penitenciare şi miliţie
– Direcţia a IV-a contrainformaţii militare
– Direcţia a V-a cercetări penale
– Direcţia a VI-a paza guvernului
– Direcţia a VII-a tehnică
– Direcţia a VIII-a cadre
– Direcţia a IX-a politică
– Direcţia a X-a administrativă şi contabilitate
– Serviciul cifru
– Secretariat
Activitatea de informaţii externe şi de contraspionaj era coordonată de către Serviciul special de informaţii prin Direcţiile I şi a IV-a (serviciu care continua să fie subordonat Preşedinţiei Consiliului de Miniştri).
Unităţi teritoriale:
– Direcţia securităţii Capitalei
– Direcţia regională BRAŞOV
– Direcţia regională CLUJ
– Direcţia regională CONSTANŢA
– Direcţia regională CRAIOVA
– Direcţia regională GALAŢI
– Direcţia regională IAŞI
– Direcţia regională ORADEA MARE
– Direcţia regională PITEŞTI
– Direcţia regională PLOIEŞTI – Direcţia regională SIBIU
– Direcţia regională SUCEAVA
– Direcţia regională TIMIŞOARA
Aceste direcţii regionale aveau în subordine servicii judeţene de securitate.
Prin Decretul nr. 50/ 30.03.1951 D.G.S.P. devine Direcţia Generală a Securităţii Statului cu următoarele compartimente:
– Direcţia A informaţii externe
– Direcţia B contraspionaj
– Direcţia contrasabotaj
– Direcţia transporturi
– Direcţia contrainformaţii miliţie
– Direcţia filaj şi investigaţii
– Direcţia cercetări penale
– Direcţia contrainformaţii armată
– Direcţia pază demnitari
– Direcţia cadre şi şcoli
– Direcţia administrativă
– Direcţia politică
– Serviciul contabilitate
– Serviciul poştal special
– Serviciul tehnic operativ
– Serviciul contrainformaţii radio
– Serviciul filaj corespondenţă
– Serviciul evidenţă
– Secretariat
La 28 august 1948, Gheorghe Pintilie (Pantelimon Pantiușa Bodnarenko), agent NKVD, devenea primul director general al Direcţiei Generale a Securităţii Poporului.
Pantelimon Bodnarenko – „Pantiuşa”, agent sovietic, condamnat în perioada interbelică pentru acţiuni de spionaj în România, din poziţia de şef al Departamentului Special al C.C. al P.C.R. va infiltra Direcţia Poliţiei de Siguranţă cu membri ai reţelelor de spionaj sovietic în România, potrivit Caietelor CNSAS.
Potrivit istoricului Denis Deletant, alături de Emil Bodnăraş, el răspundea ordinelor primite de la Dimitri Gheorghevici Fedicikin, principalul reprezentant al Diviziei de Informaţii Externe (INU) din cadrul NKGB, mai scrie sursa citată.
Gheorghe Pintilie a fost principalul reprezentant al sovieticilor în structura de securitate a României dejiste.
El a avut doi directori adjuncţi: generalul Alexandru Nicolski (numele real Boris Grunberg) şi generalul Vladimir Mazuru (numele real Wladimir Mazurow). Toţi trei erau ofiţeri sovietici KGB.
Principalele structuri ale Securităţii care au exercitat acte de poliţie politică pe toată durata regimului comunist au fost direcţiile operative care au avut ca obiect de activitate informaţiile interne şi externe (vezi DGIE/DIE), anchetele penale/cercetările penale, contrainformaţiile militare, contra spionajul, contra sabotajul şi filajul, investigaţiile, arată Institutul pentru Studierea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Cu toate că de-a lungul timpului aceste direcţii şi-au schimbat frecvent numerotările şi indicativele militare numerice, ele şi-au păstrat până la sfârşit sarcinile şi atribuţiile în urmărirea, investigarea şi anchetarea „tuturor elementelor contra revoluţionare” de pe întreg cuprinsul RPR/RSR.
Prin aparatul central şi cel exterior, Securitatea şi-a exercitat puterea săvârşind acte de teroare, diversiune şi şantaj asupra tuturor celor care aveau opinii contrare regimului sau care erau doar potenţiali suspecţi de atitudini ostile împotriva orânduirii.
Securitatea – „vârful de lance al PMR” – a fost concepută ca organ represiv orientat mai curând împotriva populaţiei și mai puțin în direcţia prezervării securităţii naţionale, mai scrie IICCMER.
