Se împlinesc 70 de ani de la constituirea primelor gospodării agricole colective (GAC-urile), după modelul colhozurilor sovietice.
La 24 iulie 1949 au apărut primele cinci gospodării agricole colective din cele 60 pregătite pentru a inaugura noua politică agricolă a României, aflată sub conducerea partidului unic, aminteşte RADOR. Apariţia acestei formule de exploatare a pământului a avut ca model colhozul sovietic, iar debutul legislativ a fost menţionat în Plenara Partidului Muncitoresc Român (PMR) din 3-5 martie 1949.
Debut legislativ
Prin Decretul 83 din 2 martie 1949 pentru completarea unor dispoziţiuni din legea Nr. 187 din 1945, exploatările agricole moşiereşti, fermele model cu întregul lor inventar, expropriate în baza Legii 187 din 1945, treceau în proprietatea statului, acestea urmând să stea la baza viitoarelor G.A.S.-uri (Gospodării Agricole de Stat).
Primul articol anunţa intenţia actului normativ, aceea de a „împiedica acţiunea de sabotare a planului de însămânţări şi a producţiei agricole”, menţiune care va face posibil un şir nesfârşit de abuzuri şi înscenări, arată Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Mai trebuie adăugat faptul că proprietarii nu puteau să conteste în instanţă exproprierile întrucât, prin Legea 177 din 7 iunie 1947, „lucrările pentru înfăptuirea reformei agrare sunt considerate acte de guvernământ”.
La plenara CC al PMR desfăşurată între 3-5 martie 1949, conducerea politică a hotărât trecerea la colectivizare, după model sovietic.
Traseu distinct
Impunerea proprietăţii colective a pământului a avut un traseu distinct în România faţă de ţările din blocul de Est, se arată în emisiunea „Istorica”, de la Radio România Actualităţi.
“Consolidarea puterii acaparate de comunişti după război a beneficiat şi de o nouă reformă agrară, mai mult de un milion de hectare de teren arabil a fost împărţit la 800 de mii de familii, producând o bază electorală.
Numai că abia împroprietărit, ţăranul s-a lăsat greu convins că trebuie să cedeze pământul şi inventarul agricol pentru munca în comun”, notează sursa citată.
Propagandă
În paralel cu reforma agrară, propaganda a încercat să creeze tensiuni sociale între ţăranii săraci și cei înstăriţi, ultimii fiind stigmatizaţi sub denumirea de „chiaburi”.
În spiritul „luptei de clasă”, țăranii au fost împărțiți în trei categorii: „săraci”, „mijlocași” și „chiaburi”, potrivit Memorialului Sighet.
Luptând împotriva „chiaburilor” și a „mijlocașilor” care „șovăiau”, săracii trebuiau să „fie lămuriți” de avantajele intrării în gospodăriile agricole (G.A.C.).
Rezistenţă
Rezistența a fost însemnată, în primii ani de după plenară activiștii trimiși pe teren erau refuzați și goniți, iar în multe comune au avut loc răscoale fățișe și lupte cu trupele de miliție, care s-au soldat cu morți, răniți, condamnări și deportări.
Conform datelor comunicate chiar de Partidul Muncitoresc Român (P.M.R.), au avut loc între 1949-1952 peste 80.000 de arestări de țărani, dintre care 30.000 finalizate cu sentințe de închisoare.
Realitatea sovietică văzută de militarii domâni pe frontul din Răsărit, conservatorismul istoric al ţăranului român şi erorile regimului comunist au făcut ca aplicarea pincipiului colectivist în agricultură să nu capete consistenţa aşteptată nici până la sfârşitul regimului, în anul 1989.
Presiunea autorităţilor pentru impuinerea sistemului colectivist s-a tradus prin propagandă acerbă, concurenţă neloială faţă de gospodăriile individuale, penalităţi prin regimul de cote de produse cedate statului, sancţiuni administrative şi penale pentru ţăranii ce se împotriveau procesului.
Arestări
La mijlocul anului 1951, în închisorile din România , dar şi la Canal (Dunărea – Marea Neagră) au fost deţinuţi 80.000 de ţărani.
Rezistenţa ţărănească împotiva autorităţilor a fost mai des întâlnită în regiunile cu relativă prosperitate şi înainte de război : Banat, Crişana, Transilvania, zonele de munte ale Moldovei.
Răscoalele au fost reprimate fără milă, sute de ţărani plătind cu viaţa insistenţa de a rămâne proprietari pe pământul lor, fie moştenit, fie obţinut în urma reformelor agrare.
Eficienţa economică a fost de departe veriga care a demotivat impunerea gospodăriei agricole colective. În plus procesul a fost masiv denaturat de ideologizare.
Două valuri
Colectivizarea agriculturii prin cele trei instrumente : întovărăşiri, gospodării colective şi gospodării de stat a produs pe lângă datorii istorice şi multă ineficienţă, mai cu seamă când activiştii partidului le spuneau că de “moarte şi colhoz” nu vor scăpa nicicum, mai arată Radio România Actualităţi.
Procesul de colectivizare s-a desfăşurat în două valuri principale, 1949- 1953 şi 1953-1962, împărţite la rândul lor în numeroase etape sau stadii.
Constanţa avea să fie declarată prima regiune colectivizată din România la 7 noiembrie 1957.
Procesul s-a încheiat oficial în România în martie 1962 – cu trei ani înainte de termenul oficial stabilit de partid –, după 13 ani de acţiuni sistematice împotriva ţărănimii, potrivit Arhivelor Naţionale.
La 27-28 aprilie 1962 avea loc la Bucureşti o sesiune extraordinară a Marii Adunări Naţionale, unde Gheorghiu Dej proclama încheierea „transformării socialiste a agriculturii”, potrivit “Raportului Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România”.
Formele socialiste de proprietate deţineau 96% din suprafaţa arabilă a ţării şi 93,4% din suprafaţa agricolă.
Aşadar, imensa majoritate a terenurilor agricole va intra în posesia G.A.C. (gospodării agricole colective – create după modelul colhozurilor) şi GAS (gospodării agricole de stat – create după modelul sovhozurilor) – ulterior denumite CAP (cooperative agricole de producţie) şi IAS (întreprinderi agricole de stat) – iar restul va rămâne în proprietatea individuală, îndeosebi în zonele de munte, nerentabile şi unde colectivizarea era, ca atare, imposibilă şi inutilă, scrie istoricul Adrian Cioroianu în lucrarea “Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului”.
Urmări
În anul 1956, mai mult de jumătate din producţia agricolă destinată consumului populaţiei provenea din gospodăriile individuale, iar în anul 1960, la doi ani de încheierea cooperativizării, producţia de carne din gospodăriile individuale a fost de opt ori mai mare faţă de cea înregistrată în gospodăria colectivă.
Decizii arbitrare, utilizarea forţei, birocraţia de partid, lipsa unui management economic corect au contribuit la ratarea obţinerii de profit în agricultura colectivizată şi lipsirea motivaţiei muncii ţăranilor, concluzionează Radio România Actualităţi.
Exemplele Poloniei şi Ungariei în experimentul colectivist al agriculturii nu au folosit prea mult liderilor români, în ciuda perioadelor de relaxare ale regimului dintre anii 1951- 1958 şi 1962-1965.
Polonia a renunţat în 1956 la modelul sovietic de colectivizare forţată , iar Ungaria a aplicat principiul paralelismului. Funcţionarea ambelor sisteme: colectiv şi particular cu rezultate incontestabil mai bune, adaugă sursa citată.
