Activitatea de mecena în Renaștere
Beneficiind de sprijinul unor protectori cu influență și avere, artiștii renascentiști dau naștere unor opere foarte diverse, arta lor fiind caracterizată de încrederea în om, în valorile sale, de inspirația din natură, optimism, bucuria de a trăi, dar mai ales de ideea progresului.
Activitatea de mecenat era foarte răspândita în Renaștere, fiind strâns legată de creațiile literare și artistice. Nu numai biserica, ci și principii, regalitatea sau nobilimea se implicau în susținerea artiștilor. Un exemplu elocvent este cel al familiei Medici la Florența. Aceasta familie bogată și influentă, prin Lorenzo de Medici, susținea atât pictorii și sculptorii, precum da Vinci sau Botticeli, precum și filosofii și literații, în cadrul Academiei Platoniciene, cel mai bun reprezentat fiind Pico della Mirandola, a cărui operă e un monument închinat demnității și onoarei umane. Grație familiei Medici și lui Lorenzo, Florența a ajuns să se impună pe plan cultural, înflorirea artistica fiind fără precedent.
Desigur, nu Renașterea a inventat mecenatul
Un Horațiu nu ar fi reușit să își creeze opera fără sprijinul împăratului Augustus. Iar cazul lui nu e singular în lunga istorie romană. Întotdeauna artistul a căutat sprijinul politic, social, economic din partea unui nume important al vremii, tocmai pentru a-și putea concepe în tihnă opera. Era un schimb onest: protecție contra artei. Căci arta, orice s-ar spune, este și o afirmație politică, cele doua domenii mergând de-a lungul istorie împreună. Ceea ce deosebește Renașterea de celelalte epoci istorice în care un mecena a sprijinit activitatea unui artist este, în concepția noastră, ideea că nu pentru laude, elogii sau pentru o posteritate cântată de poeți și zugrăvită de pictori au susținut arta acești mecena, ci pentru că într-adevăr credeau că doar prin intermediul artelor lumea poate progresa, că doar arta poate revela frumosul și că datoria lor era de a o finanța și de a o proteja. După cum afirma și Giorgio Vasari, ,,am strâns într-o scurtă lucrare cea mai mare parte a operelor celor care sunt încă în viață și care – pentru talentul lor – s-au arătat vrednici a fi amintiți acum și întotdeauna, mai ales că, dacă ne gândim bine, îndoiala pe care am avut-o odinioară, nu mai are niciun rost, luând eu în seamă numai operele cele izbutite și vrednice de laudă”.
