Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > Academicianul român băgat în mormânt de gripa spaniolă
Articole online

Academicianul român băgat în mormânt de gripa spaniolă

Se năștea pe 10 august 1875, istoric și conferențiar de istoria modernă a românilor la Facultatea de Litere, Universitatea din București, membru titular al Academiei Române, o personalitate de prim rang ale istoriografiei române care a îndeplinit și funcția de șef al Serviciului Arhivelor Ministerului Afacerilor Străine între 1908-1918.

Se remarcă insistența și perseverența istoricului de a sensibiliza factorii decidenți cu privire la importanța arhivelor, prin intermediul unor memorii în care descria starea precară de păstrare a documentelor, solicitând totodată alocarea unor resurse suplimentare.

În 1909 adresa în zadar lui Ion I.C. Brătianu, la acea dată premier și ministru de externe ad interim, solicitarea angajării unui arhivar, arătând că:

„Pregătirea pentru arhive cere însă un timp îndelungat, neputându-se dobândi decât după ani de practică și ea presupune, în afară de cunoașterea serviciului, calități speciale de preciziune, ordine și exactitate.

Fără această pregătire și fără asemenea însușiri un funcționar este – la Arhive – nu numai un element inutil, dar prin încurcăturile pe care neexperiența sa le poate produce, un element vătămător: o hârtie sau un dosar care n-au fost puse la locul lor, nu pot fi aflate în urmă, decât în mod cu totul întâmplător. Arhivele s-au resimțit și se resimt de urmările acestei stări de lucruri, care nu pot fi înlăturate decât prin arhivari de carieră”.

Cea mai importantă contribuție la organizarea Arhivelor Diplomatice o reprezintă întocmirea unui nou Nomenclator de arhivă adoptat în 1909, după modelul austriac, fondurile fiind clasificate iar dosarele organizate pe probleme (de la 1-105), marea majoritate a fondurilor de arhivă gestionate fiind şi astăzi inventariate şi clasificate conform acestui sistem.

Mai târziu, unul dintre succesorii săi în funcție, Constantin Țiulescu îi aprecia munca: „arhiva este bine organizată și sistematizată, și nu numai atât, dar păstrând firul tradiției, ea se poate adapta la o oricât de mare de dezvoltare ar lua activitatea Ministerului. Profesorul Constantin Giurescu, predecesorul meu care, înainte de a fi numit șeful Serviciului Arhivelor (1908), lucrase mai mulți ani în arhivele de stat din Viena, n-a găsit de cuviință, timp de zece ani cât a stat la conducerea arhivelor, să facă nici o modificare în organizare…

Dacă există imperfecțiuni și lacune, ele se datoresc nu atât felului de organizare a arhivelor, cât numărului insuficient, și mai ales instabilității funcționarilor Serviciului Arhivelor, precum și modului defectuos în care se lucrează în unele Direcții din Minister”.

Dinastia

Constantin Giurescu a fost căsătorit cu Elena Antonescu și au avut împreună trei copii, Constantin, Elena, și Lelia. Constantin Giurescu a fost fondatorul unei dinastii de istorici, fiul său Constantin C. Giurescu și nepotul Dinu C. Giurescu, urmându-i pasiunea pentru trecut și afirmându-se ca istorici de prestigiu, amândoi devenind și membri ai Academiei Române.

De asemenea, ambii au avut legături profesionale cu Ministerul Afacerilor Externe, Constantin C. Giurescu fiind trimis în misiune diplomatică în Turcia în perioada 1943-1944 în vederea deschiderii unui Institut Cultural Român și pentru negocierile de ieșire a României din alianța cu Germania nazistă, iar Dinu C. Giurescu fiind angajat al ministerului între 1964 și 1968, ajungând chiar Șef al Oficiului de Studii și Documentare din cadrul Arhivelor Diplomatice de la acea vreme.

În plină forță creatoare, la doar 43 de ani, în toamna anului 1918 Constantin Giurescu a decedat de gripa spaniolă, fiind încă în convalescență după un tifos exantematic.

Articol preluat de pe Arhivele Diplomatice ale MAE

Pagini: 1 2

Registration

Aici iti poti reseta parola