Academia Română. Biblioteca Academiei Române a lansat marţi, 15 octombrie 2024, ora 11, în Aula Academiei Române, volumul Istoria Bibliotecii Academiei Române 1919 – 1947 (trei tomuri). Prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii Academiei Române, membru de onoare al Academiei Române şi cercetătorii, bibliografii, autori ai acestei cărţi, au fost felicitaţi de acad. Ioan-Aurel Pop şi de Preafericitul Patriarh Daniel, al cărui mesaj a fost citit de Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul.
Academia Română. Lansare de carte „Istoria Bibliotecii Academiei Române 1919 – 1947”
O istorie a bibliotecii Academiei Române nu s-a mai făcut până acum, a subliniat acad. Ioan-Aurel Pop, şi e puţin probabil că se va mai scrie alta în curând „de aceea proiectul care se desfăşoară destul de alert sub ochii noştri e o realizare remarcabilă, fără precedent, întreprinsă sub direcţia actualului director, profesorul Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române.
Toţi cei care au fost sceptici cand s-a lansat proiectul au văzut că treaba merge înainte cu succes, că volumele şi tomurile, şapte tomuri apărute până astăzi, masive, apar unul după altul şi că acoperă treptat toată viaţa instituţiei.”
Mai multe informații vă rugăm să găsiți în comunicatul de presă inițial, din data de 11 octombrie și în comunicatul de presă de astăzi, după eveniment, din care puteți afla cuvintele frumoase adresate de acad. Ioan-Aurel Pop și de Preafericitul Patriarh Daniel.
Comunicat de presă
Biblioteca Academiei Române a lansat marţi, 15 octombrie 2024, ora 11, în Aula Academiei Române, monografia “Istoria Bibliotecii Academiei Române 1919 – 1947”. A luat cuvântul acad. Ioan – Aurel Pop, președintele Academiei Române, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române, director general al Bibliotecii Academiei Române.
În anul 2022 a fost editat primul volum al Istoriei Bibliotecii Academiei Române 1867 – 1885, în care au fost prezentaţi primii 17 ani ai instituţiei. După un an, în 2023, au fost lansate alte trei volume, corespunzătoare perioadei 1886 – 1918 în care Biblioteca Academiei Române a înflorit, graţie rolului marelui cărturar Ioan Bianu. Bibliografii şi cercetătorii Bibliotecii au trudit cu multă pasiune şi profesionalism, astfel încât, în doar un an, încă trei volume (perioada 1919 – 1947) au văzut lumina tiparului, în total fiind publicate şapte volume, cu peste 500 de pagini fiecare, în doar doi ani.
Apariţia acestei vaste lucrări se datorează, aşa cum menţionează şi acad. Ioan – Aurel Pop, “proiectelor inginerului Nicolae Noica, actualul director general al Bibliotecii Academiei, membru de onoare al Academiei Române și neobosit căutător al tainelor trecutului. Reînviind istoria Bibliotecii și cinstind memoria antecesorilor săi, începând cu Ioan Bianu, părintele Bibliotecii și savantul care a stârnit admiraţia lumii intelectuale de la București, profesorul Nicolae Noica ridică un imn de glorie către cei care binemerită de la noi, urmașii. Această istorie este ea însăși un monument de cultură, pentru că aduce în faţa publicului tot tezaurul cultural al naţiunii române, așa cum se păstrează el în „Panteonul Cărţii” numit Biblioteca Academiei Române.”
Cum este structurată cartea lansată de Academia Română
Partea I trece în revistă, în afară de conturarea personalităţilor celor trei directori, contextul istoric în care au activat Academia și Biblioteca ei, adică viaţa politică într-o ţară și într-o lume frământate (începând cu deceniul al patrulea al secolului al XX-lea) de confruntarea dintre fascism și comunism. Se trec în revistă colecţiile, Fondul de Periodice și Fondul de Carte. Partea a II-a este destinată fondurilor de Manuscrise, Carte românească și Carte rară, iar Partea a III-a întregește zestrea cu Stampe, Fotografii, Hărţi, Muzică și Cabinetul de Numismatică.
O istorie a bibliotecii Academiei Române nu s-a mai făcut până acum, a subliniat acad. Ioan-Aurel Pop, şi e puţin probabil că se va mai scrie alta în curând „de aceea proiectul care se desfăşoară destul de alert sub ochii noştri e o realizare remarcabilă, fără precedent, întreprinsă sub direcţia actualului director, profesorul Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române.
Toţi cei care au fost sceptici cand s-a lansat proiectul au văzut că treaba merge înainte cu succes, că volumele şi tomurile, şapte tomuri apărute până astăzi, masive, apar unul după altul şi că acoperă treptat toată viaţa instituţiei.”
Acad. Ioan-Aurel Pop a amintit locul unic pe care îl au colecțiile speciale aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei
Dintre ele, colecția de manuscrise este cea mai bogată din țară, iar colecțiile cabinetului de stampe, cele ale cabinetului de numismatică, ale cabinetului de muzică, ale cabinetului de hărți sunt adevărate puncte de referință în domeniu.
Nici o lucrare de istorie a științelor sau disciplinelor individuale și de istoria culturii nu se poate realiza fără apelul la zestrea acestui așezământ.
Custozii și în mare măsură valorificatorii acestor valori sunt bibliotecarii, majoritatea lor cercetători în diferite domenii cărora le aduc un omagiu și pe această cale.”
Academia Română. Ioan-Aurel Pop și importanța acestei lucrări
A mai vorbit și despre rostul bibliotecii și despre expoziția de numismatică și muzeul ce se va deschide la Biblioteca Academiei Române în luna noiembrie: „Multă lume spune astăzi că bibliotecile nu-şi mai au rostul şi că vor deveni muzee ale cărţii. Se poate, dar nu aş zice, în momentul actual, momentul fiind, pentru mine, ca istoric, să zicem, cam un secol, dacă ne gândim la durata lungă, pentru că nu toate cărţile se pot pune în formă digitală, nici toate documentele, nici toate izvoarele.
Vă dau câteva exemple. La bibliotecă se află şi o colecţie de sigilii. Unele sunt prinse în documente, altele nu. Sigiliul nu se poate studia online. Avem cabinetul numismatic, care se va deschide acum, în curând, într-o formă nouă, după părerea mea, unul dintre cele mai importante, colecţia întreagă numismatică din Europa. Categoric, de la Munchen încoace este o colecţie unică. O monedă sau o medalie nu o poţi studia online.
În primul rând, cercetătorul, cu voia custozilor, trebuie s-o pipăie, s-o vadă şi s-o descrie. Deci biblioteca rămâne, după mine, un tezaur, care va fi folosit mult timp de acum încolo de către adevăraţii cercetători. Altminteri, te poţi uita la o fotografie online. O vezi şi scrii ceva despre obiectul respectiv”.
Cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel
Preafericitul Patriarh Daniel a scris în mesajul său, prezentat de Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul, despre patrimoniul Bibliotecii Academiei Române, care reprezintă o uriașă comoară.
Mai presus de valoarea materială, de inventar este cea mai completă colecție a tot ce a a produs mai valoros spiritualitatea românească de la începuturile ei și până astăzi.
Înființată în anul 1867, în zorii modernității noastre, deși a traversat regimuri politice diferite, a trecut prin războaie, ocupații politice, Biblioteca Academiei Române, indisolubil legată de istoria Academiei Române, a cunoscut un progres continuu, vizibil astăzi prin seria de volume dedicate istoriei acestei instituții, care a găsit clipa prielnică a istoriei și oamenii potriviți pentru a tezauriza și promova, și mai ales pentru a oferi celor de azi moștenirea valoroasă a experienței generațiilor anterioare.”
Academia Română. Meritul pentru apariția acestei lucrări
Marele merit al împlinirii acestui măreț deziderat, spune Preafericitul Patriarh Daniel, el al Domnului Director General Nicolae Noica și colectivului de autori și cercetători ai acestei instituții:
“Prin acest proiect, care scoate la lumină și oferă generațiilor tinere accesul la diferite domenii de cunoaștere, la documentare serioasă, la un patrimoniu adeseori uitat sau neglijat (manuscrise, carte veche, stampe, monede, medalii, hărți ș.a.), Biblioteca Academiei Române rămâne un reper intelectual actual și un ghid avansat de cunoaștere.”
Prof. ing. Nicolae Noica a prezentat colecțiile Bibliotecii Academiei Române, nestematele aflate în depozitele Bibliotecii Academiei Române și marii donatori, despre care se vorbeşte pe larg în cele trei volume.