Mergeți dar înainte pentru cauza bună, dar, în numele Cerului, feriți-vă de tot ce ar putea da loc la presupunerea că eu aș tinde a juca rolul unui pretendent.
Trebuie să se știe că nu luptați, că nu luptăm, dacă voiești, pentru o persoană: nici contra unei persoane, ci pentru un principiu, acel principiu măreț pe care l-ați definit atât de bine în programul vostru când ați zis:
„Neatârnarea neamului românesc de sub jugul strein, sub orice formă s-ar înfățișa”.
Forma de guvernământ sau mai bine eticheta este indiferentă, numai fondul să fie autohton și democratic.
Puțin ne pasă dacă dinastia streină va fi înlocuită prin un Domnitor sau prin Republică.
Principalul pentru noi este de a ne scăpa de streinizm și de a ne guverna singuri.
Firește, cele ce-ți scriu nu sânt menite a fi publicate, căci ar provoca poate o polemică pe care ași voi pentru moment s-o evit cu orice preț.
Dacă în urmă voi face politică, ideile mele ce ți-am expus aici ar fi platforma mea.
La frevedere dar, scumpe amice, și te rog a primi o afectuasă strîngere de mână.
A. Cuza”.
Istoria începutului publicației Adevărul
Prima serie, cu titlul Adeverulu, a fost un săptămânal care a apărut la Iași, în intervalul 15 decembrie 1871 – 15 aprilie 1872.
Adeverulu a luat naștere deoarece Alexandru Beldiman, care era un mare susținător al lui Alexandru Ioan Cuza, care îl numise prefect de poliție al Bucureștilor, a fost puternic afectat de abdicarea forțată a acestuia, din februarie 1866.
Regretul lui Beldiman de a nu fi putut stopa complotul din 1866, s-a transformat în indignare după aducerea în țară a lui Carol de Hohenzollern.
Adevărul, publicația, ce apărea în fiecare miercuri la Iași, a avut o istorie scurtă și zbuciumată, deoarece fondatorul ei, Alexandru Beldiman, a fost dat în judecată pentru conținutul antidinastic al gazetei.
Publicația a fost un eșec editorial și financiar, care s-a lăsat cu procese și amenzi, astfel că numărul 13 a fost ultimul.
Cu sprijinul fiului lui Alexandru Ioan Cuza, pe 15 august 1888 Alexandru Beldiman a scos din nou publicația, de această dată sub formă de cotidian, cu titlul Adevĕrul.
Acel ĕ, provenit de la latinescul veritas, a fost păstrat de toți proprietarii ulteriori ai ziarului, chiar și după introducerea noilor reguli ortografice.
Alexandru Beldiman ocupa funcția de director politic, iar echipa de ziariști era formată din Grigore Ventura, prim-redactor al cotidianului, și fiul acestuia, Constantin Ventura.
Ziarul a apărut fără niciun capital, pe baza unui credit de câteva zile oferit de tipograful Grigore Luis, „cu o redacție alcătuită din oameni de inimă și buni scriitori, dar lipsiți ei înșiși de rutina și îndemânarea gazetărească”. După patru luni de la fondare, Adevĕrul a început să apară pe un format mărit: „No 10”.
În 11 decembrie 1889, prin articolul „Pentru republica română”, Adevĕrul anunță că părăsește ideea Domniei pământene și că va promova ideea republicană.
Când în martie 1890 prințul Alexandru Cuza moare pe neașteptate, Adevărul îi închină aceste rânduri:
„Neamul lui Cuza Vodă s-a stins, dar amintirea lui va rămâne în veci nepieritoare în inima țării și va fi ca o stea lucitoare în timpuri de restriște”.
