A scris J’accuse! și a murit asfixiat

 

A murit la 29 septembrie 1902, fiind victima unei emisii de monoxid de carbon cauzată de un horn înfundat. În 1908, rămăşiţele i-au fost transferate la Panthéon, fiind aşezate alături de cele ale lui Voltaire, Jean-Jacques Rousseau şi Victor Hugo.

Romancierul Émile Zola s-a născut la 2 aprilie 1840, la Paris. A rămas în istoria literaturii universale ca reprezentantul de seamă al naturalismului, curent literar caracterizat de observarea şi redarea riguroasă a realităţii obiective, fără a ascunde aspectele urâte, chiar vulgare, ale naturii omeneşti.

Şi-a petrecut copilăria în Aix-en-Provence, în sudul Franţei, unde tatăl său, un inginer de origine italiană, era implicat în construirea sistemului de canalizare, potrivit notreprovence.fr., citat de Agerpres. Aici l-a întâlnit pe viitorul pictor Paul Cézanne, cu care a rămas bun prieten timp de aproximativ cincisprezece ani.

Plecarea la Paris

La Paris a decis să plece în 1858. A lucrat la depozitul editurii Hachette. În scurt timp, a devenit responsabil cu publicitatea în cadrul editurii, funcţie ce i-a permis să cunoască numeroşi scriitori, printre care Gustave Flaubert şi Alphonse Daudet.

A debutat cu romanul „La Confession de Claude”, în 1865. Devine fascinat de lucrările filosofului August Comte, fondatorul teoriei pozitivismului şi de cele ale naturalistului britanic Charles Darwin.

În 1867, Émile Zola a publicat ”Thérese Raquin”, în care a aplicat pentru prima dată teoriile sale despre determinarea caracterului prin ereditate şi mediu.

Proiectul ambiţios pentru care este celebru, seria Rougon-Macquart (”Les Rougon-Macquart”, 1871-1893), a fost început în 1870. Cele douăzeci de romane reflectau stilul de viaţă din perioada celui de-al Doilea Imperiu Francez (1852-1870) prin intermediul familiilor Rougon şi Macquart. Prima din această serie a fost ”La Fortune des Rougon” (1871).

Ciclul Rougon-Macquart include, printre altele, ”L’Assommoir”, 1877, un studiu legat de alcoolism şi sărăcia din cartierele clasei muncitoare din Paris, care este printre cele mai populare romane ale sale; ”Nana”, o demascare a desfrâului înaltei societăţii franceze (1880); ”Germinal” (1885), capodopera sa, în care este prezentată viaţa de infern a minerilor din nordul Franţei; ”Bestia umană” (”La bete humaine”, 1890).

O altă lucrare ce face parte din colecţia „Les Rougon-Macquart” este „La Paradisul femeilor” („Au Bonheur des Dames”), din 1883. Cartea fascinează, în primul rând, prin prezentarea amănunţită şi, în anumite privinţe, vizionară a practicilor comerciale ale vremii.

Cezanne rupe prietenia

În volumul „Opera” („L’Oeuvre”), publicat în 1886, Zola scrie despre un pictor ratat. Cezanne este convins că el a reprezentat modelul pentru acel personaj, motiv pentru care rupe prietenia cu scriitorul.

Amiciţia dintre cei doi a constituit subiectul filmului „Cezanne et Moi”, regizat de Daniele Thompson şi lansat în 2016, potrivit imdb.com.

Impresionantul proiect literar al lui Zola avea să fie terminat de abia în 1893, cu lucrarea „Le Doctoeur Pascal” (1893).

Ca fondator şi cel mai renumit membru al mişcării naturaliste, Émile Zola şi-a expus doctrina în câteva scrieri teoretice, precum „Le Roman expérimental” (1880) şi „Les Romanciers naturalistes” (1881).

Afacerea Alfred Dreyfus

S-a implicat în afacerea Alfred Dreyfus, publicând la 13 ianuarie 1898, în ziarul ”L’Aurore” o scrisoare deschisă intitulată „J’accuse!” („Eu acuz!”), adresată preşedintelui Franţei, Felix Faure. Aici se declară împotriva condamnării căpitanului francez de origine evreiască, acuzat de spionaj în favoarea Germaniei.

A fost judecat şi condamnat la un an de închisoare pentru insultă adusă unor ofiţeri de rang înalt. A stat exilat timp de un an în Anglia, după care s-a reîntors în Franţa.

Émile Zola a fost căsătorit timp de 32 de ani (1870 – 1902) cu Gabrielle-Alexandrine Meley Zola.

A fost nominalizat de două ori la Premiul Nobel pentru Literatură în 1901 şi 1902, arată nobelprize.org.

 

 

 

Parteneri