Filosoful şi eseistul Francis Bacon s-a născut la 22 ianuarie 1561, ca fiu al lordului cancelar, păstrător al Marelui sigiliu al statului în timpul domniei reginei Elisabeta.
Despre Franța va păstra o părere negativă care se va nota în „Notes on Present State of Christendom”, scrisă în 1582.
Scrie că regele Henric al III-lea pare a fi un om dedicat plăcerilor, petrecerilor, curtezanelor și dansului, iar Franța o țară profund coruptă, rău administrată, săracă și aproape de ruină. Următorii trei ani vizitează Blois, Poitiers, Tours, Italia și Spania.
Întors în Anglia, Bacon a început să se ocupe de practica juridică, a fost ales în parlament, a devenit lord purtător al sigiliului, iar apoi lord cancelar al Angliei, primind titlul de baron de Verulam.
La de 36 de ani, a curtat-o pe Elizabeth Hatton, o tânără văduvă de 20 de ani.
Se presupune că femeia a decis despărțirea acceptând căsătoria cu rivalul mai înavuțit, Edward Coke.
Ani mai târziu, Francis Bacon scria despre regretul asupra unui mariaj cu Hatton ce nu a avut loc.
Nouă ani mai târziu, Bacon s-a căsătorit cu Alice Barnham, în vârstă de 14 ani, pentru care a scris două sonete, proclamându-și iubirea.
Au avut loc divergențe în această căsătorie datorită resurselor financiare, Alice fiind interesată de faimă și bani. Aceasta a scris o carte, „Viața lui Alice Barnham” în care admitea că, din cauza datoriilor, călătorea pentru a cere favoruri și asistență materială prietenilor.
Aceasta a fost dezmoștenită după ce Bacon a aflat de relația ei secretă cu Sir John Underhill, filozoful rescriindu-și testamentul în care a fost foarte generos, lăsându-i teren, venituri, bunuri, toate acestea urmând a fi revocate.
S-a vorbit și despre sexualitatea acestuia, și s-a luat în calcul până și un proces cu acuzația de pederastie, fratele său, Anthony Bacon, primind aceeași învinuire.
Totuși, în lucrarea sa Noua Atlantidă, el descrie insula sa utopică ca fiind cea mai castă națiune sub rai, în care nu exista prostituție, adulter, mai apoi spunând ca nu există vreo urmă de iubire masculină.
Prima lucrare a lui Bacon, care s-a bucurat de o mare popularitate, a fost „Eseuri de morală, economie şi politică”, apărută în 1597.
A conceput, în 1620, o lucrare enciclopedică în care expunea bazele cunoştinţelor – „Marea instauraţie a ştiinţelor”, dar nu a reuşit să scrie decât două capitole: „Despre însemnătatea şi înaintarea ştiinţelor” şi celebrul „Noul Organon”.
Bacon este iniţiatorul empirismului.
Considerând lumea ca fiind de natură materială, Bacon reduce mişcarea la reproducerea veşnică a formelor permanente, care, în opinia sa, sunt în număr de 19.
Accentuarea unilaterală a rolului analizei şi al inducţiei în cunoaştere, în detrimentul sintezei şi al deducţiei, conceperea pur analitică a experimentului au conferit metodei baconiene un caracter metafizic.
În ultimii ani ai vieţii, înlăturat din viaţa politică, Bacon a fost nevoit să se retragă şi din viaţa publică, dedicându-se exclusiv muncii ştiinţifice şi filosofice.
A murit, pe 9 aprilie 1626, de pneumonie în timp ce studia efectele de congelare pentru conservarea cărnii.
La scurt timp după înmormântarea acestuia, peste 30 de minți strălucite au adunat 32 de elogii ce au fost publicate în latină.
A lăsat bunuri în valoare de 7.000 de lire, teren de 6000 lire, însă datoriile sale erau mai mari de 23.000 de lire.
