Judecătorul Seymour Robinowitz a oficiat ceremonia ascunsă presei și publicului. Deși a crescut ca fiind creștină, Marilyn s-a convertit la iudaism înainte de a se mărita cu el.
Un divorț în Mexic a pus capăt căsniciei pe 24 ianuarie 1961.
La 17 februarie 1962, Arthur Miller s-a căsătorit cu Inge Morath, una dintre fotografele care au contribuit la realizarea peliculei The Misfits.
Dramaturgul Arthur Miller s-a născut la 17 octombrie 1915, în New York, fiu al cuplului Isidore şi Augusta Miller.
Tatăl său şi-a pierdut averea în timpul marii crize economice, în anii 1920, familia sa trecând prin momente dificile şi neavând posibilităţi să-i asigure finanţarea necesară pentru studii la nivel de colegiu.
Arthur a lucrat, timp de doi ani, într-un depozit de piese de automobile, câştigând bani suficienţi pentru a-şi putea plăti cursurile la Universitatea din Michigan, unde a studiat istoria şi economia. A absolvit în 1938.
A beneficiat de Proiectul Federal de Teatru al Guvernului SUA, unde Miller a avut posibilitatea să înveţe despre arta teatrală, lucrând cu scriitori şi regizori înzestraţi precum Clifford Odets şi Elia Kazan.
Prima sa producţie pe Broadway, ‘„The Man Who Had All the Luck’”, deschisă publicului în 1944, a cunoscut doar patru reprezentaţii.
După ce a lucrat ca jurnalist, perioadă în care a scris relatări despre Al Doilea Război Mondial, şi a publicat un roman despre antisemitism, Miller a înregistrat primul său succes pe Broadway cu „All My Sons” (1947).
A urmat, în 1949, capodopera „Death of a Salesman”, pentru care a fost distins cu Premiul Pulitzer, apoi „A View from the Bridge” şi „The Crucible”, acestea fiind operele care l-au consacrat în dramaturgia universală.
Miller a regizat şi a semnat producţia „Death of a Salesman” la Teatrul de Artă al Poporului din Beijing, în 1983.
A continuat să scrie, printre acestea numărându-se şi un scenariu adaptat al piesei „The Crucible”, care avusese premiera în 1953, pentru o producţie cinematografică de anvergură.
În anii 1940 şi 1950, a fost foarte implicat în dezbaterile contemporane care vizau societatea americană, în special cele care tratau inegalităţile în spectrul muncii şi al chestiunilor de rasă.
Pentru activitatea depusă în slujba dramaturgiei, a fost recompensat cu şapte premii Tony, două premii ale Cercului Criticilor, un premiu Obie, un premiu Olivier, distincţia John F. Kennedy Lifetime Achievement Award, premiul Dorothy and Lilian Gish.
A fost doctor onorific al universităţilor Oxford şi Harvard. S-a stins din viaţă la 10 februarie 2005.