Propaganda Kremlinului
Chiar în aceste zile, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin , a repetat mai multe ori, „că Moscova a fost înșelată și înșelată flagrant” de statele occidentale, care au dat asigurări că Alianța Nord-Atlantică nu se va extinde spre Est.
Totul pornește de la interviul acordat de ultimul secretar general al Partidului Comunist Sovietic pentru The Daily Telegraph din 7 mai 2008. „Americanii ne-au promis că NATO nu va depăși niciodată granițele Germaniei după reunificarea acesteia, dar acum că jumătate din Europa Centrală și de Est sunt membre, mă întreb care a fost garanția care ni s-a acordat? Neloialitatea lor este un factor foarte periculos pentru un viitor pașnic, deoarece a arătat poporului rus că nu se poate avea încredere în ei”.
Apoi, cu alte ocazii, Gorbaciov și-a mărturisit regretul că a avut încredere în cuvintele lui Bush și ale lui Baker. În întâlnirea din Malta, Baker l-a asigurat pe naivul Gorbaciov că „jurisdicția NATO nu se va extinde nici măcar un centimetru spre est”. Acordul verbal era clar: dacă Rusia renunță la hegemonia sa asupra Europei Centrale și de Est, Statele Unite nu vor profita în niciun fel de această concesie pentru a-și lărgi influența și a amenința securitatea strategică a Rusiei.
Un gentleman’s agreement niciodată oficializat în scris și pe care, de-a lungul anilor, diferitele administrații din Washington și terminalele lor europene l-au negat cu încăpățânare. Ultimul în ordine cronologică, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg , care în ultimele zile a reiterat sec că „nimeni, niciodată, la nicio dată și nicăieri, nu a făcut astfel de promisiuni Uniunii Sovietice”.
Să fie toate acestea minciunile unui bătrân ca Gorbaciov sau numai propaganda Kremlin? Se pare că nu. În numărul care se află acum în chioșcurile de ziare, săptămânal german Der Spiegel publică un document cel puțin penibil.
Ce promisiuni li s-au făcuyt sovieticilor?
E vorba procesele- verbale – găsite în Arhivele Naționale Britanice de politologul american Joshua Shifrinson – ale reuniunii directorilor politici ai ministerelor de externe ale Statelor Unite, Marii Britanii, Franței și Germaniei, desfășurată la Bonn, pe 6 martie, 1991.
Tema este securitatea în Europa Centrală și de Est și relațiile cu Rusia învinsă, descurajată, dar încă capabilă, potrivit celort prezenți, de o reacție puternică în cazul în care securitatea ei ar fi amenințată.
În fața ipotezei unei solicitări a unor țări din fostul bloc sovietic (Polonia în primul rând) de a adera la NATO, britanicii, americanii, germanii și francezii au convenit că acest lucru este pur și simplu „inacceptabil”. În numele Berlinului, Jurgen Hrobog a spus: „Am clarificat în timpul „negocierilor 2 plus 4” privind reunificarea Germaniei, cu participarea Republicii Federale Germania, Republicii Democrate Germane, SUA, Uniunea Sovietică, Marea Britanie. Marea Britanie și Franța, că nu intenționăm să avansăm Alianța Atlantică dincolo de Oder. Și, prin urmare, nu putem acorda Poloniei sau altor națiuni din Europa Centrală și de Est posibilitatea de a se alătura acesteia”. Potrivit lui Hrobog, această poziție fusese convenită cu Cancelarul Federal Helmut Kohl și ministrul de externe, Hans-Dietrich Genscher.
După cum scrie Der Spiegel, cu aceeași ocazie, reprezentantul Statelor Unite, Raymond Seitz, a declarat: „Am promis oficial Uniunii Sovietice – în discuțiile „2 plus 4”, precum și în alte contacte bilaterale dintre Washington și Moscova – că nu intenționăm să exploatăm, la nivel strategic, retragerea trupelor sovietice din Europa Central-Est și că Organizația Tratatului Atlanticului de Nord nu trebuie să se extindă dincolo de granițele noii Germanii, nici formal, nici informal”.
Pe scurt, acordul a existat și a fost împărtășit de principalii parteneri ai Alianței Atlantice. Atunci „cineva” a decis că ar fi mai bine să uite de toate promisiunile de a înghiți toată Europa de Est de-a lungul anilor, apoi țările baltice și, în cele din urmă, Ucraina, scvrie Il Giornale.
