Unul dintre ele i-ar putea aparține lui „Black Sam” Bellamy, legendarul pirat englez despre care se spune că ar fi fost cel mai bogat dintre toți pirații.
Samuel Bellamy s-a scufundat împreună cu corabia sa pe 26 aprilie 1717, în largul capului Cod, în nord-estul Statelor Unite.
Corabia lui Bellamy, Whydah Gally, fusese localizată de multă vreme, scrie Science et Avenir. În 1984, arheologul submarin Barry Clifford și echipa sa descoperă la șase kilometri de coastă epava corabiei de 300 de tone, înarmată cu 18 tunuri.
Bellamy capturase în februarie 1717 această corabie, încărcată cu zahăr, indigo, aur, argint, fildeș și cu sclavi, plecată din Africa și care se îndrepta spre Caraibe.
Odată cu această descoperire, Clifford a încris în patrimoniu singura epavă de vas de pirați autentificată din lume. Ziarele vremii vorbeau de o pradă în valoare de 400 de milioane de dolari!
Însă, după valoarea celor 8.000 de artefacte aduse până acum la suprafață, printre care monezi de aur, probabil că valoarea reală este mult mai mare. Pistoale de duel, clopotul navei, tunuri, ancore, pipe ale mateloților din lut ars sau piese de vestimentație au fost degajate dintr-un strat gros de nisip, aflat la șapte metri de fund, ceea ce face exploarea navei foarte dificilă.
Toate aceste obiecte pot fi admirate la Whydah Pirate Museum de la Capul Cod.
Însă o ultimă comoară, fără îndoială cea mai prețioasă, nu a fost descoperită: corpul lui Bellamy însuși, care, potrivit arheologilor, este posibil să nu fi fost distrus de apa mării.
Și iată că, în urmă cu câteva zile, Muzeul a anunțat printr-un comunicat că a descoperit mai multe concrețiuni care conțin șase schelete. Concrețiunile sunt mase minerale solide care se formează în jurul unui țesut sau unui organ, permițând astfel conservarea materiei organice sau a altor obiecte intacte timp de secole, în apa sărată.
„Pentru a se forma o concrețiune este nevoie ca în jurul unei persoane să existe mase de fier”, a declarat pentru Science et Avenir Michel L’Hour, conservator general al Patrimoniului Franței.
Cei șase pirați au fost ei, în momentele naufragiului, prinși între niște tunuri? Erau deja morți și puși în niște sicrie metalice? Purtau armuri? Deocamdată cercetările sunt abia la început iar răspunsurile urmează să vină.