Compozitorul Eduard Wachmann a studiat la Bucureşti, cu I.A. Wachmann (teorie-solfegii, pian), la Viena, cu Gustav Nottebohm (armonie, contrapunct) şi cu Joseph Dachs (pian), apoi, între 1859-1863, la Conservatoire imperial de musique din Paris, cu Henry Reber (armonie) şi François Benoist (orgă).
În 1868, a fondat la Bucureşti Societatea Filarmonică Română, al cărei dirijor şi director a fost.
Dirijor al teatrelor naţionale din Craiova (1853-1857) şi Bucureşti (1863-1864), director al Conservatorului din Bucureşti (1869-1903), director al Operei Române din cadrul Teatrului Naţional din Bucureşti (1895-1901), director al corului Bisericii Domniţa Bălaşa din Bucureşti (1891-1908).
A fost iniţiatorul concertelor simfonice bucureştene, începând încă din anul 1866.
La data de 22 aprilie 1866, a avut loc primul concert simfonic din Bucureşti, la Teatrul cel Mare, dirijat de Eduard Wachman. În program, lucrări de Beethoven, Mozart, Haydn.
A compus muzică de teatru („Păunaşul codrilor”, 1857; „Despot-Vodă”, 1860; „Aurul şi victimele lui”, 1865 ş.a.), vocal-simfonică („Ţarul Ivan al IV-lea”), muzică de cameră („Cvartet de coarde”, „Scherzo pentru pian”), corală („Cântec soldăţesc”, „Imnul studenţilor”, „Repertoriul coral religios”, „Luna doarme”, „Troparele Învierii” ş.a.), canţonete comice („Oraşul vede”, „Vrabia la fereastră”, „Paracliserul” ş.a.), piese corale şi vocale.
A murit în Bucureşti, la 12 decembrie 1908.
