6 martie 1945 rămâne în istorie drept ziua în care comunismul s-a instalat oficial în România. Practic, se trecea de la România regală, la România tovarăşilor care aveau să-l creeze pe Omul Nou.
Iosif Visarionovici Stalin insista că Uniunea Sovietică are nevoie de un spaţiu de securitate ca să nu mai fie atacată vreodată. Dar Moscova nu s-a mulţumit cu un acord extins în regiune, ci a impus aici regimuri politice similare celui din URSS. România nu a făcut excepţie.
Cabinetul format la 6 martie era compus din 17 miniştri şi 14 subsecretari de stat, majoritatea aparţinând partidului comunist şi formaţiunilor sale „satelit”, aminteşte IICCMER.
Deşi vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi titularul portofoliului de la Externe era liberalul Gheorghe Tătărescu, ministerele esenţiale în politica de forţă ce avea să urmeze erau deţinute de către comunişti: Teohari Georgescu la Interne, Lucreţiu Pătrăşcanu la Justiţie şi Petre Constantinescu-Iaşi la Propagandă.
Printre cele mai importante măsuri ale cabinetului Groza s-au aflat reforma agrară – mijloc de propagandă menit să atragă sprijinul unei părţi consistente a ţărănimii, epurarea armatei şi administraţiei publice de elementele incomode, dar şi completarea legislaţiei privind urmărirea şi sancţionarea criminalilor de război.
O altă prioritate a cabinetului Groza a fost pregătirea alegerilor din 19 noiembrie 1946, când, în urma falsificării, comuniştii au preluat controlul asupra Parlamentului.
În exerciţiul funcţiunii, Petru Groza a devenit şi primul şef de guvern care a refuzat să demisioneze la cererea regelui.
Prin măsurile sale, guvernul Groza a reprezentat principalul instrument de comunizare a României, anticipând înlăturarea opoziţiei politice, abolirea monarhiei şi, în final, instaurarea Republicii Populare.
După numai un an, la 5 martie 1946, în prezenţa preşedintelui american Harry Truman, premierul britanic Winston Churchill a ţinut un discurs în care a avertizat lumea în privinţa pericolului comunismului.
A fost semnalul general că „armistiţiul” dintre Occident şi statul sovietelor, prilejuit de cel de-Al Doilea Război Mondial, se încheiase.
Cu această ocazie, Churchill a popularizat expresia „Cortina de fier”, care de atunci a intrat în limbajul comun: „De la Stettin, la Marea Baltică, până la Trieste, la Marea Adriatică, o cortină de fier s-a coborât de-a curmezișul continentului European”.
La 9 martie 1945, în urma unui schimb de telegrame între Groza şi Stalin, Nord-Vestul Transilvaniei a reintrat în stăpânirea României. Apoi s-a decis realizarea unei reforme agrare; au fost expropriate terenurile mari care au fost împărţite la familii ţărăneşti, scrie RADOR.
La 11 iunie 1948, guvernul Groza a adoptat legea pentru naţionalizarea industriei. Această măsură a vizat distrugerea proprietăţii private şi a generalizat proprietatea publică în industrie, bănci şi transporturi.
A fost creat Comitetul de Stat al Planificării, care asigura dezvoltarea economică pe baze planificate, având la bază centralismul economic. Cu pornire din anul 1951, planul de organizare economică era de cinci ani (planul cincinal).
Tot după model sovietic s-au înfiinţat Gospodăriile Agricole Colective şi Gospodăriile Agricole de Stat, care indicau tipurile de cultură şi fixau preţurile bunurilor agricole. Ţăranii aveau voie să îşi păstreze mici loturi de pământ
Procesele politice din anii 1946-1947 au constituit o etapă a prigoanei comuniste în România; au fost înfiinţate Tribunalele poporului.
Susţinător al comuniştilor încă dinainte ca aceştia să ajungă la putere, Groza nu a renunţat niciodată la obiceiurile sale destul de burghezo-moşiereşti, motiv pentru care a primit porecla de „burghezul roşu”.
Petru Groza s-a născut la 7 decembrie 1884, la Băcia, Hunedoara. (d. 7 ianuarie 1958, Bucureşti) a fost avocat, prim-ministru în primul guvern comunist al României între 1945 şi 1952.
A fost Preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române, funcţie considerată drept şef al statului, în perioada 2 iunie 1952 – 7 ianuarie 1958.
Sub conducerea guvernului Groza, are loc abdicarea Regelui Mihai şi transformarea Regatului în Republica Populară Română. Groza conduce, până la venirea la putere a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în 1952.
