7 martie 1961 – revolta din Dobrotești, Teleorman

 

În luna februarie 1961, mai devreme cu un an faţă de încheierea colectivizării agriculturii la scară naţională, Sfatului Popular al comunei Dobroteşti declara încheiată colectivizarea.

Pe acest fond de nemulţumire, în ziua de 7 martie 1961 a avut loc revolta în comună, aminteşte Memorialul Sighet.

Scânteia a fost când s-a vehiculat ideea de a se înapoia cererile.

În acest timp, pentru a strânge lumea, Bălţatu Anghelina se urcă în clopotniţă şi trage clopotul timp de o oră pentru a aduna oamenii: „bătea într-una, asta arăta că e pericol mare în sat”.

Toată suflarea comunei: femei (majoritatea participanţilor), tineri, copii, bărbaţi, aproximativ 200-300 de săteni au mers la sediul G.A.C.-ului. Întreg satul era acolo, pentru că tot satul avea cereri de înscriere.

Revoltaţii au luat la bătaie pe împuternicitul venit de la raion şi pe preşedintele G.A.C.-ului.

În acest timp apare primul eşalon al miliţiei şi securităţii.

Ţăranii îi iau şi pe aceştia la bătaie cu pietre, rame, stănoage, „dădeau la greu chiar şi copii mici”.

Comuna Dobroteşti după izbucnirea de violenţă a sătenilor se găsea în stare de asediu: revoltaţii pun stăpânire pe localitate.

Toate maşinile care treceau prin localitate erau legitimate şi membrii de partid care erau găsiţi erau bătuţi crunt.

Pe înserat a venit al doilea val de miliţeni de la Alexandria şi Turnu-Măgurele, cu câini şi cu o maşină de muncitori cu ciomege, care de fapt erau securişti.

În noaptea de 7/8 martie 1961, s-au făcut primele arestări.

O parte dintre ele au fost făcute la întâmplare, pe sătenii găsiţi noaptea pe stradă, dar cei mai mulţi arestaţi au fost dintre persoanele vizate ca instigatori la răscoală. Au fost în jur de 20-30 de persoane.

Traseul celor arestaţi a fost următorul: Roşiori de Vede, sediul Securităţii din Bucureşti, închisoarea Jilava, colonia de muncă din Periprava.

Poporul s-a agitat mai rău, a dat telefonul, a venit o maşină cu muncitori din fabrică (de la Roşiorii de Vede-n.n.). O fi fost securitatea cumva? Şi au deschis foc de armă. Lumea a fugit. Am ajuns în centrul comunei. Din cei veniţi de la securitate au văzut geamul spart la Sfatul Popular. S-au liniştit un pic, pe la 8-9 noaptea au plecat maşini şi s-au auzit două împuşcături spre Bobocari. L-au împuşcat pe nea Ştefan care venea de la vie”. (Grigoriță, N. Ion, țăran)

Noaptea ne-a băgat în maşină, într-un camion, 10-15 persoane din Dobroteşti. Ne-a dus la securitate la Bucureşti şi am stat o noapte întreagă sub zidurile acelea. Mergeam cu ochelari la ochi şi ne interogau. Nu ştiam unde suntem. Ne ducea la al patrulea etaj cu ochelari. Ne puneau întrebări şi după fiecare întrebare ne bătea. Aveam 22 de ani. Să spunem ce ştim, ce oameni, ce au făcut, dacă am văzut ce au făcut. La Bucureşti, la securitate, când era noaptea cea mai frumoasă, de Înviere, eu eram răstignit pe masă, mă ţineau 6 inşi şi mă băteau cu un gârbaci şi un retevei. M-a bătut un moldovean. Am stat într-o celulă ca în tron (sicriu-n.n.) pe perete, cu mâinile în jos. Nu puteam să mă mişc. După bătaie m-au dus în celulă. Am venit şi fără dinţi în gură”. (Ion Văcaru, țăran)

La Arad, la închisoare, era o cazarmă de militari cu patru etaje. Erau numai deţinute politice. aveau condamnări de 10, 15, 20, 25 de ani. Le-am găsit acolo şi-au rămas acolo. Erau femei (în detenţie-n.n.) de 13 ani. Plecaseră tinere şi acolo îmbătrâniseră. Noi am fost 9 femei. Noi nu ştiam politică, ele ştiau politică. Când murea cineva ştiam că a murit [ pentru că] ne puneau să stăm 5 minute în genunchi să ne rugăm. Se auzea<< Alo, America>>, zbierau, strigau. Unele lucrau la subsol. Am fost şi noi o lună la nuiele, în rest am stat numai în cameră că eram judecate pe cale administrativă. Sergentele erau cuminţi. Aveam drept la pachete. Eram 40 de femei într-o cameră. Una bună, alta rea, una nebună. Din Dobroteşti eram 9 femei: eu, mama, baba Floarea, Anghelina Bălţatu, Pitiş Ana […] Eram în cameră cu mama, eu deasupra cu patul, ea dedesubt. Imediat cum ne-a dus la Arad, ne-a dat dosarele şi ne-a spus că suntem condamnate 3 ani. După un an am fost eliberate. (Robitu Păuna, arestată în urma revoltei din 1961 )

Fragmentele de interviu, imaginile şi documentaţia despre revolta din Dobrotești provin de la Muzeul Judeţean de Istorie Alexandria şi din volumul Colectivizarea în Teleorman 1949-1962. Rezistenţă şi acceptare forţată de Constantin Ţînţariu (coord.), Ed. TipoAlex, Alexandria, 2004, realizată sub egida Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional a Judeţului Teleorman

Parteneri