Avantajele clinicilor medicale private
Sunt numeroase motive pentru care să alegi clinicile medicale private, iată-le pe cele mai importante:
-
clinicile medicale de stat reușesc cu greu să facă față pacienților pe care îi au. Acest lucru înseamnă timp mai îndelungat de așteptare pentru pacient (uneori programări anulate), un stres suplimentar pentru medic și pentru pacient, un act medical care nu întotdeauna se poate ridica la nivelul așteptat, din motive obiective. La o clinică medicală privată timpul de așteptare este mai scurt, iar clinica nu este atât de aglomerată precum clinica de stat.
-
aparatura medicală din clinicile medicale private este mai performantă. Clinicile private își înoiesc aparatura și o mențin pe cea existentă în cele mai bune condiții. Își permit să facă acest lucru pentru că nu depind numai de finanțări, ci își utilizează profitul propriu pentru achiziția de aparatură și dotări performante.
-
tot mai mulți medici de top și experimentați aleg să lucreze în clinicile medicale private, tocmai pentru că au oportunitatea de a realiza un act medical performant, iar acest lucru este benefic nu numai pentru ei, ca profesioniști, ci și pentru pacienții care au o problemă de sănătate.
-
clinicile medicale private sunt mai bine igienizate. Motivul este simplu, aceste clinici nu sunt atât de aglomerate ca cele de stat, iar igienizarea lor se face în condiții mai bune și de mai multe ori. De asemenea, dacă este vorba de spitalele private, spațiile destinate afecțiunilor contagioase sunt bine delimitate față de celelalte, prin urmare pericolul contaminării este mult mai mic față de spitalele de stat.
-
consultația, investigațiile și eventualele intervenții medicale de care are nevoie pacientul sunt programate și se desfășoară așa cum au fost stabilite de la început, împreună cu pacientul. Timpul de așteptare și stresul sunt mult diminuate pentru că în centru sistemului se află pacientul și nevoile acestuia.
-
în clinicile medicale private există o recepție, un loc unde pacienții sunt îndrumați spre cabinetele și serviciile de care au nevoie. De asemenea, pacienții au la dispoziție și un număr de telefon la care pot suna pentru a face programări, sau pentru a solicita diferite informații legate de serviciile clinicii.
-
la o clinică medicală privată poți alege, întotdeauna, medicul care dorești să te consulte, acest lucru nu este întotdeauna posibil la clinicile de stat, tot din cauza numărului mare de pacienți.
Medicina privată se dezvoltă cu pași repezi, nu este de mirare că tot mai mulți pacienți aleg serviciile medicale de calitate pentru îngrijirea și tratarea afecțiunilor de care suferă. Medicina privată nu este un concurent al clinicilor și spitalelor de stat, ci un partener al sistemului public de sănătate, iar acest lucru reprezintă un avantaj pentru toți pacienții.