45 de ani de când Ceaușescu a mințit lumea că va respecta drepturile omului

 

Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa (CSCE), deschisă la 3 iulie 1973 la Helsinki şi continuată la Geneva de la 18 septembrie 1973 până la 21 iulie 1975, a fost încheiată la Helsinki, la 1 august 1975.

La 1 august 1975, 35 de state participante la Conferinţa pentru securitate şi cooperare în Europa au luat parte la semnarea Actului Final al Conferinţei de la Helsinki care a stat la baza înfiinţării Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Deschiderea Conferinţei de la Helsinki din 1975 (30 iulie- 1 august 1975) a marcat concluziile stadiilor de formare ale CSCE. La finalul summitului, la 1 august 1975, statele participante au semnat Actul Final sau Acordurile de la Helsinki.

Documentul a pus bazele lucrărilor CSCE/OSCE, prin proiectarea unor angajamente obligatorii din punct de vedere politic legate de securitatea politico-militară, de mediu, economică şi umană.

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Kurt Waldheim, s-a adresat participanţilor, în calitate de oaspete de onoare, la faza de deschidere şi la cea de închidere a conferinţei.

Directorul general al UNESCO, Amadou-Mahtar M’Bow, şi secretarul executiv al Comisiei economice pentru Europa a Naţiunilor Unite, Janez Stanovnik, au prezentat contribuţii în timpul celei de-a II-a faze a conferinţei.

În cursul reuniunilor celei de-a II-a faze a conferinţei au prezentat, de asemenea, contribuţii asupra diferitelor puncte de pe ordinea de zi reprezentanţii următoarelor state mediteraneene neparticipante: Republica Algeriană Democratică şi Populară, Republica Arabă Egipt, Israel, Regatul Maroc, Republica Arabă Siriană, Republica Tunisiană.

După evaluarea progreselor realizate în cadrul Conferinţei, statele şi-au luat angajamentul de a ţine seama în mod corespunzător de dispoziţiile Actului final al Conferinţei şi să le aplice: a) unilateral, în toate cazurile care cer o asemenea acţiune; b) bilateral, prin negocieri cu alte state participante; c) multilateral, prin reuniuni de experţi ai statelor participante, precum şi în cadrul organizaţiilor internaţionale existente, cum sunt Comisia economică pentru Europa a Naţiunilor Unite şi UNESCO, în ceea ce priveşte cooperarea în domeniile educaţiei, ştiinţei şi culturii.

Doar obligații politice

Actul Final nu conţine obligaţii juridice, ci politice, împărţite în trei mari categorii: probleme privind aspectele politico-militare ale securităţii în Europa; cooperarea în domeniul economic, tehnico-ştiinţific şi al mediului înconjurător şi cooperarea în domeniul umanitar şi alte arii.

Al treilea document acoperea și problema-cheie a drepturilor omului. Bucuroși că semnatarii acestui Act final recunoșteau în primul capitol legitimitatea regimurilor comuniste, conducătorii din Est nu au fost deloc îngrijorați de cuprinsul capitolului trei.

Pe scurt, comuniștii europeni se angajau să respecte drepturile fundamentale ale omului, chiar dacă înțelegeau altceva prin ele.

Actul final original a fost redactat în germană, engleză, spaniolă, franceză, italiană şi rusă şi a fost remis guvernului Republicii Finlanda care urma să-l păstreze în arhivele sale.

Fiecare din statele participante a primit de la guvernul Republicii Finlanda o copie a Actului final.

OSCE

CSCE a oferit în perioada Războiului Rece un cadrul de dialog multilateral şi negocieri între Est şi Vest. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), cea mai mare organizaţie regională de securitate ce acoperă aria geografică de la Vancouver la Vladivostok, reprezintă un for pentru dialogul politic la nivel înalt asupra unei game largi de aspecte privind securitatea şi un instrument regional pentru avertizare timpurie, prevenirea conflictelor, managementul crizelor şi reabilitarea post-conflict.

Până în 1990, CSCE a funcţionat prin intermediul unui proces de conferinţe şi reuniuni periodice.

După căderea Zidului Berlinului, s-a declanşat procesul de transformare a organizaţiei internaţionale OSCE din CSCE, la reuniunea de la Paris, din 1990, când s-a adoptat Carta de la Paris pentru o nouă Europă. Documentul a evidenţiat dorinţa statelor participante pentru o nouă ”eră a democraţiei, păcii şi unităţii” şi a consfinţit încheierea Războiului Rece. Ca urmare, CSCE a dobândit instituţii permanente: Secretariat şi Centru de Prevenire a Conflictelor; Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului, precum şi capacităţi operaţionale.

CSCE devine OSCE în urma unei decizii adoptate la Summitul şefilor de stat sau de guvern, de la Budapesta, din decembrie 1994. Primele prezenţe în teren ale OSCE au fost misiunile din Kosovo, Voivodina şi Skopje (fosta Iugoslavie).

 

 

Parteneri