Luni 21 decembrie 2020, ora 10 – depunere de coroane la Cimitirul Eroilor Revoluţiei; ora 12.00 – Piaţa Universităţi; ora 12.30 – Sala Dalles.
La ora 17.00 la Sala Dalles, sfinţirea noului monument, ridicat în semn de omagiu pentru cei 13 tineri Eroi Martiri ucişi prin împuşcare în ziua de 21 decembrie 1989, în acest loc.
Întors din Iran pe data de 20 decembrie 1989, Ceaușescu a ținut, la ora 19.00, o cuvântare televizată, transmisă dintr-un studio TV situat în interiorul clădirii Comitetului Central, în care i-a etichetat pe cei care protestau la Timișoara ca dușmani ai Revoluției Socialiste.
La propunerea primarului capitalei, Barbu Petrescu, a fost convocată pentru 21 decembrie în jurul prânzului o mare adunare populară menită să exprime sprijinul populației față de conducerea de partid și de stat. Vorbind de la balconul Comitetului Central (CC), Ceaușescu a evocat o serie de realizări ale „revoluției socialiste” și ale „societății socialiste multilateral dezvoltate” din România.
Populația, totuși, a rămas indiferentă, doar rândurile din față sprijinindu-l pe Ceaușescu cu scandări și aplauze.
Lipsa sa de înțelegere a evenimentelor și incapacitatea de a trata situația au ieșit din nou în evidență când a oferit, într-un act de disperare, creșterea salariilor muncitorilor cu o sumă de 100 de lei pe lună, și a continuat să laude realizările „Revoluției Socialiste”, neînțelegând că altă revoluție se desfășura chiar în fața sa.
Mișcări bruște venind de la periferia adunării și sunetul unor petarde au transformat manifestația în haos. Speriată la început, mulțimea a încercat să se împrăștie.
O parte dintre participanții la adunare s-au regrupat lângă hotel Intercontinental și au început o manifestație de protest care apoi a devenit revoluție.
Încercările ulterioare ale cuplului Ceaușescu de a recâștiga controlul mulțimii folosind formule ca „Alo, alo!” sau „Stați liniștiți la locurile voastre!” au rămas fără efect.
Transmisiunea directă de televiziune a fost întreruptă pentru aceste clipe. O mare parte a mulțimii a plecat pe străzi, în piață au rămas activiștii de partid, membrii gărzilor patriotice, militarii îmbrăcați în civil, oamenii cei mai fideli a dictatorului.
După câteva minute, Ceaușescu a fost în stare să-și continue discursul, promițând măriri de salarii și pensii, apoi s-a întors în interiorul clădirii CC.
Oamenii care au părăsit piața erau panicați, aruncau pe jos steagurile și pancartele cu lozinci. Foarte mulți dintre ei s-au regrupat pe străzile învecinate Pieței Palatului, și au început să strige sloganuri anticomuniste și anticeaușiste: „Jos dictatorul!”, „Moarte criminalului!”, „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, „Ceaușescu, cine ești/Criminal din Scornicești”.
În cele din urmă, protestatarii au invadat centrul din Piața Kogălniceanu până în Piața Unirii, Piața Rosetti și Piața Romană. Pe statuia lui Mihai Viteazul din apropierea Universității București, un tânăr flutura un tricolor fără stema comunistă.
În cursul după-amiezii, Nicolae Ceaușescu a ținut o teleconferință fulger cu prim-secretarii comitetelor județene de partid, în cadrul căreia a vorbit aproape numai el, declarând, că evenimentele ultimelor zile sunt dovada unei acțiuni organizate și dirijate, cu scopul destabilizării țării, și îndreptate împotriva integrității și independenței României.
S-a pronunțat pentru mobilizarea generală a întregului activ de partid și de stat, a tuturor forțelor armate, (Miliție, Securitate, unități militare).
„Trebuie să demascăm și să respingem cu hotărâre această acțiune și să o lichidăm. Nu se poate pune decât problema lichidării în cel mai scurt timp a acestor acțiuni conjugate împotriva integrității, independenței, a construcției socialiste, a bunăstării poporului.”
În continuare, a dat ordin pentru constituirea în fiecare întreprindere, până la nivelul de secții, a unor „grupe de apărare”.
Monologul său a fost întrerupt doar pentru un scurt timp de doi participanți: prim-secretarul județului Cluj, Constantinescu, care a cerut – „pentru câteva zile măcar” – instituirea stării de necesitate și în municipiul Cluj-Napoca, iar primul-secretar al județului Brăila, Lungu, a raportat militărește:
„Tovarășe secretar general, vă raportez că în adunările ținute cu comuniștii, cu oamenii muncii și-au exprimat totala indignare și au condamnat hotărât manifestările elementelor reacționare. Aici activitatea se desfășoară normal și hotărât pentru îndeplinirea sarcinilor de plan. Vă asigurăm că vom face totul pentru îndeplinirea indicațiilor ce ni le-ați dat. Am terminat, să trăiți.”
Cu trecerea timpului, la București tot mai mulți oameni ieșeau în stradă. Începând cu orele 18 a început reprimarea propriu-zisă care a durat până a doua zi, ora trei dimineața.
Protestatarii – neînarmați și neorganizați – au fost întâmpinați de soldați, tancuri, TAB-uri, ofițeri ai USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă) și ofițeri de Securitate îmbrăcați în haine civile. Represiunea a început spre miezul nopții, sub conducerea generalului Vasile Milea, ministrul Apărării Naționale.
Se trăgea asupra mulțimii de pe clădiri, străzi laterale și din tancuri. S-au înregistrat multe victime prin împușcare, înjunghiere, maltratare, strivire de vehiculele armatei.
Un TAB a intrat în mulțime în apropierea Hotelului Intercontinental. Pompierii blocau mulțimea cu jeturi de apă puternice, iar milițienii băteau și arestau oamenii.
Protestatarii au reușit să construiască o baricadă de apărare în fața Restaurantului Dunărea, care a rezistat până la miezul nopții, dar a fost în cele din urmă doborâtă de forțele de ordine.
Cei capturați au fost adunați în puncte de colectare (unul se afla în fața Hotelului Negoiu, iar altul, în spațiul aflat în fața fostului Minister al Comerțului Exterior – stația de troleibuze Piața Universității), duși pentru identificare și înregistrare pe platoul fostei Miliții a Capitalei, iar apoi transportați la închisoarea Jilava.
Reprimarea a devenit foarte dură îndeosebi după lansarea zvonului între scutieri că în Piața Romană mai mulți colegi de-ai lor au fost înjunghiați cu șurubelnițe.
La un moment dat, toți pasagerii care au coborât la stația de metrou Piața Universității (inclusiv femeile, bătrânii și copiii) au fost maltratați. Cei prinși erau bătuți, târâți pe jos, obligați să se culce pe burtă, unii peste alții, în grămezi.
Focuri de armă continue s-au auzit până la 3:00 dimineața, oră la care supraviețuitorii au părăsit străzile. După înăbușirea revoltei, caldarâmul a fost spălat de sânge de mașinile pompierilor și Salubrității.
Răniții și morții au fost transportați mai ales la Institutul de Medicină Legală, Spitalul de Urgență, Spitalul Colțea și secția de neurochirurgie a Spitalului Gheorghe Marinescu. Procuratura Generală și Direcția Sanitară au interzis autopsierea victimelor decedate.
S-a dat ordinul – la fel cum s-a procedat și cu revoluționarii uciși la Timișoara – de incinerare a cadavrelor, dar acest ordin nu a mai fost executat.
Bilanțul reprimării: 50 de persoane ucise, 462 rănite, 1.245 arestate și transportate la penitenciarul Jilava.
Nicolae și Elena Ceaușescu au rămas în acea noapte în dormitorul special pregătit din clădirea Comitetului Central al P.C.R., pentru a fi informați operativ asupra desfășurării evenimentelor și a da indicații privind modul de acțiune.
Cam pe la 1 noaptea, Vasile Milea și Iulian Vlad l-au informat pe Nicolae Ceaușescu că zona centrală a Bucureștilor a fost degajată de manifestanți.
