Evenimentul Istoric > Articole online > 1792: Clădirea din care se conduce lumea, construită cu sclavi de culoare şi imigranţi europeni
Articole online

1792: Clădirea din care se conduce lumea, construită cu sclavi de culoare şi imigranţi europeni

Nu a fost nicio ceremonie de inaugurare; lucrările de construire a clădirii au început fără paradă, scrie history.info.

Ca o curiozitate, acestea au fost realizate în cea mai mare parte de sclavi de culoare şi parţial de imigranţi europeni, majoritatea acestora neavând cetăţenie americană, deci fără forme legale.

Casa Albă a fost ridicată după un plan al lui James Hoban, un bărbat a cărui naţionalitate era irlandeză. Construcţia a durat circa opt ani, iar costurile s-au ridicat la 237.371 de dolari şi….83 de cenţi, scrie history.info care, probabil jenat de micul detaliu al calculării costrurilor până la ultimul cent, precizează că la vremea aceea dolarul American avea o valoare mai mare decât o are acum.

Proiectul lui Hoban a fost ales chiar de preşedintele George Washington, dar clădirea a fost extinsă conform intervenţiilor lui Washington, care a dorit astfel să o facă să pară destinată chiar unui şef de stat.

Numărul de ferestre cu extensie exterioară a fost crescut de la 9 la 11.

George Washington nu a aşteptat ca lucrările la Casa Albă să fie încheiate, pentru a se instala acolo. A demisionat din postul de preşedinte înainte de încheierea lor.

Succesorul lui, John Adams, a fost primul preşedinte American care s-a instalat la Casa Albă.

Important de notat că foarte celebra clădire nu a fost utilizată decât abia după 10 ani de la încheierea lucrărilor.

La început a fost denumită “Palatul Prezidenţial” sau simplu, “Casa Preşedintelui”. Clădirea se numeşte "White House" (Casa Albă), deoarece pereţii acesteia au fost zugrăviţi în alb încă din timpul lucrărilor de construcţie.

 

 

Registration

Aici iti poti reseta parola