17 iunie – Singura imagine de la înmormântarea lui Eminescu. Cum arăta creierul poetului

 

La parastasul lui Mihai Eminescu, preoții intonează Lumină lină, cântare pe care poetul a îndrăgit-o, lăsând prin testament să i se cânte la ceasul vremelnicei despărțiri.

Pe o filă de Ceaslov un ieromonah nemțean lăsa posterității o adnotare impresionantă. L-a spovedit și împărtășit pe Eminescu. Era în Postul Nașterii Domnului a anului 1887, pe când poetul se afla la ospiciul de la Neamț. Duhovnicul a mai scris în acea consemnare: „… după spovedanie, mi-au sărutat mâna şi au spus: Părinte, Să mă îngropaţi la ţărmurile mării şi să fie într-o mânăstire de maici, şi să ascult ca în fiecare seară la Agafton cântarea Lumină lină”.

La mijlocul verii lui 1876, suferinţa mamei lui s-a acutizat. Raluca Iurașcu era bolnavă de cancer. Înaintea praznicului Adormirii Maicii Domnului, pe 13 august, a adormit şi maica lui Eminescu.

Răvăşit, Eminescu îşi plângea mama.

A făcut-o lângă sicriu, dar şi pe urmă, când, după spusele sătenilor din Ipoteşti, venea la ţintirim, stând în prelungă reculegere. A scrijelit pe hârtie câteva stihuri îmbibate în doruri nesfârșite:

„Pe maică-mea sărmana atâta n-am iubit-o

Şi totuşi când pe dânsa cu țărână-a acoperit-o,

Părea că lumea-i neagră, că inima îmi crapă

Şi aş fi vrut cu dânsa să mă puie-n groapă […]

Când clopotul sunat-au, plângea a lui aramă

Şi rătăcit la minte strigam unde eşti, mamă ?

Priveam în fundul gropii şi lacrimi curgeau râu

Din ochii mei nevrednici pe negrul ei sicriu.”

Citește și 16 iunie – adevărata dată a morții lui Eminescu

Profesorul Nicolae Georgescu, în lucrarea Cartea trecerii, boala şi moartea lui Eminescu, afirmă că în halatul poetului mort s-au găsit două strofe, probabil ultimele sale.