15 noiembrie 1987, avanpremiera Revoluţiei. România, pe harta disidenţei europene

 

În noiembrie 1987 s-au auzit pentru prima oară, din piepturile a sute de oameni, „Jos dictatura!”, „Jos Ceauşescu!”, „Deşteaptă-te române!”.

Incredibilul devenise realitate.

A fost printre primele revolte pe scară largă împotriva regimului lui Nicolae Ceauşescu, un eveniment major, care a repus România, deopotrivă, pe harta opoziţiei împotriva comunismului din Europa Răsăriteană, dar și pe cea a terorii.

În noaptea de 14-15 noiembrie 1987, mai multe sute de muncitori de la Întreprinderea de Autocamioane Braşov au încetat lucrul, ca urmare a primirii întârziate şi mult diminuate a salariilor.

A doua zi, pentru că nu au obţinut explicaţii satisfăcătoare de la şefii lor, o parte dintre ei a ieşit din întreprindere şi s-a îndreptat spre sediile judeţean şi municipal ale Partidului Comunist din oraş.

Pe parcurs, li s-au alăturat mai multe mii de persoane, pentru că nemulţumirile exprimate coincideau cu cele ale oricărui locuitor al Braşovului, cuprinzând solicitări sociale şi, treptat, politice, notează Oana Ionel în „Caietele CNSAS”, numărul 4 din 2009.

În timpul deplasării, grupul de manifestanţi striga: „Hoţii!”, „Toată lumea la primar!”, „Vrem banii înapoi!”, „Vrem duminica înapoi!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Vrem lumină şi căldură!”, „Vrem pastile la bolnavi!”, nemulţumiri valabile pentru marea majoritate a locuitorilor Braşovului.

Unii dintre protestatari au blocat mijloacele de transport în comun (au scos captatoarele de la troleibuze) şi au îndemnat trecătorii să li se alăture.

Astfel, numărul celor care au ajuns în centru a fost de aproximativ de 3-4.000 de persoane, care au descoperit în gestul muncitorilor modalitatea prin care nemulţumirile lor puteau fi exprimate.

Premieră

Pentru prima oară după foarte mult timp, pe străzi au răsunat versurile vechiului cântec patriotic „Deşteaptă-te, române!”.

Şi ca o noutate absolută, s-a strigat „Jos dictatorul!”, „Jos ticăloşii!”.

Spre deosebire de protestele din Valea Jiului din 1977, unde muncitorii lau chemat pe Nicolae Ceauşescu să le satisfacă revendicările, la 15 noiembrie 1987 la Braşov, “conducătorul” era considerat răspunzător de situaţia în care se ajunsese, iar mulţimea a distrus simbolurile puterii, afişate peste tot.

Este vorba despre steaguri ale partidului şi portrete ale şefului statului, pe care mulţimea le-a transformat în „focuri ale bucuriei”.

Forţele de ordine au intervenit cu întârziere, din cauza încercărilor de stingere a protestului cu ajutorul activiştilor de partid, dar şi pentru că supravegheau secţiile de vot (erau organizate alegeri pentru consiliile locale).

Primele arestări

Atunci s-au produs primele arestări, care au continuat în zilele următoare, anchetatorii veniţi din mai multe judeţe interogând sute de persoane la Braşov şi apoi la sediul I.G.M. din Bucureşti.

Negând caracterul politic al protestului, anchetatorii au selectat un lot de 61 de persoane, care au fost judecate într-un simulacru de proces, la 3 decembrie, la Clubul I.A.Bv., şi condamnate pentru „acte de huliganism”.

Alături de cei 61, au fost deportate din Braşov alte câteva persoane (participanţi la revoltă sau care îşi exprimaseră solidaritatea cu gestul muncitorilor), care până la evenimentele din decembrie 1989 au fost urmărite permanent de Securitate, vieţile lor şi ale familiilor lor schimbându-se de o manieră categorică.

Înăbuşirea în faşă a solidarizării

Orice acţiune sau intenţie ulterioară de solidarizare cu revolta de la Braşov a fost strict urmărită de Securitate în întreaga ţară. Ca probă, un document din 8 noiembrie  1988, din arhiva CNSAS. Este vorba despre un „Plan de măsuri în acţiunea 15 noiembrie 1988”, întocmit de Inspectoratul Judeţean de Securitate Sălaj.

Documentul prevedea identificarea şi neutralizarea persoanelor care manifestau solidaritate cu muncitorii care s-au revoltat la Braşov la 15 noiembrie 1987.

În judeţul Sălaj fuseseră descoperite 144 de persoane care apreciau reacţia muncitorilor de la Braşov şi spuneau că asemenea acţiuni ar trebui organizate şi în alte localităţi.

Revolta muncitorilor brașoveni de acum 32 de ani este un eveniment major, care a repus România, deopotrivă, pe harta opoziţiei împotriva comunismului din Europa Răsăriteană, dar și pe cea a terorii, apreciază cercetătorii de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

„Deschiderea accesului la arhivele comunismului a făcut posibilă lămurirea mecanismelor de „expertiză” și decizie ale puterii, care antrenează vinovății structurale ale oficialilor Partidului, Ministerului de Interne și Securității, un masiv aparat de represiune construit să apere regimul național-comunismului ceaușist. Departe de a fi fost doar o criză sindicală locală, revolta din 15 noiembrie 1987 a avut capacitatea să developeze natura aparatului represiv din anii ’80, brutalitatea anchetelor, consolidarea instrumentului fricii difuze, amplificarea suspiciunii și, în final, falimentul profund al politicii economice și sociale a Partidului Comunist”, notează CNSAS.

Represiune sistematică

În urma demonstrației din 15 noiembrie 1987, Departamentul Securității Statului a emis o serie de ordine privind controlul strict al participanților, al rudelor și cercurilor lor de prieteni și pentru supravegherea canalelor prin care știrile despre ceea ce s-a întâmplat la Brașov puteau fi difuzate în țară și în străinătate.

Represiunea sistematică s-a desfășurat până în decembrie 1989, arată „Caietele CNSAS”.

Gestul spontan al muncitorilor de la Întreprinderea de Autocamioane a surprins autorităţile române, deşi rapoartele lunare ale Securităţii judeţene Braşov transmise Departamentului Securităţii Statului semnalau amplificarea treptată a nemulţumirilor.

La începutul anului 1987 la întreprinderea braşoveană „Tractorul” toţi muncitorii au primit salariile diminuate cu circa 20%, din caza nerealizării planului pe ansamblul întreprinderii, cu toate că unele secţii îşi îndepliniseră planurile de producţie.

În consecinţă, în ziua de 8 ianuarie 1987 „circa 50 de persoane de la secţia T. 47 au refuzat începerea lucrului, solicitând explicaţii de la factorii de conducere, situaţii similare semnalându-se şi la secţiile T. 32, T. 33, T. 39, T. 40 şi T. 46” (dosar nr. 1.864, vol. 12).

Securitatea judeţeană Braşov atrăgea atenţia asupra consecinţelor perpetuării situaţiei: „În rândul personalului muncitor se comentează că menţinerea acestei situaţii ar putea conduce la amplificarea stărilor de nemulţumire şi degenerarea lor în acţiuni de dezordine în grup”.

La sfârşitul lunii octombrie, rapoartele Securităţii semnalau unele cazuri când, din cauza întreruperii prelungite a curentului electric, în unele cartiere nemulţumirile „au degenerat în manifestări zgomotoase, cu conţinut injurios şi denigrator, din partea unor persoane. Comentarii similare sunt făcute, de unele elemente, şi în grupurile de cetăţeni care aşteaptă la diferite unităţi comerciale desfacerea unor produse alimentare deficitare”.

Curăţenie generală

După dispersarea zonei, au fost desfăşurate dispozitive de pază şi patrulare, aşa cum reiese din mărturiile unor braşoveni: „Securiştii te repezeau de ce stai să priveşti – erau brutali, dar foarte speriaţi, se vedea pe faţa lor. Erau patrule cu câini. (…) A doua zi, cine trecea pe la faţa locului aproape că nu mai recunoştea – totul fusese reparat, geamurile puse, lozincile şterse de pe ziduri, se mai vedeau numai urme de fum. Parcul curăţat, straturile distruse fuseseră arate. Dar primăria a fost închisă câteva zile. Şi miliţia centrală. Pe străzi, zeci şi zeci de patrule, înarmate, alcătuite din 3-4 oameni. Şi mulţi securişti în civil”.

Măsuri pentru prevenirea unei noi coagulări a nemulţumirilor s-au luat în tot Braşovul.

Printre acestea se includ şi rezolvarea temporală a unor revendicări: apă curentă, plata salariilor sau a concediilor medicale restante la toate întreprinderile, aprovizionarea cu produse alimentare.

Deşi arestările şi lipsa informaţiilor despre soarta persoanelor reţinute şi anchetate alimentau frica, celelalte reacţii ale regimului au fost interpretate ca o cedare, ca o slăbiciune. Peste doi ani totul avea să se prăbuşească.

Ştirea

Informațiile despre Revolta din Brașov au apărut pentru prima data în media britanică, scrie romania.europalibera.org.

Ambasadorul Israelului din epocă, Yosef Govrin, scrie în cartea lui, Relaţiile israelo-române la sfârşitul epocii Ceauşescu (Editura Fundației pentru Studii Europene, Cluj Napoca, 2007, p.132) despre traseul acestei știri din București la Londra: a fost o relatare făcută de Silviu Brucan unui diplomat strain și „prima ieșire la rampă a lui Brucan ca potrivnic al lui Ceaușescu”.

Brucan se exprimase destul de dur, explicând că muncitorii refuză statutul de sclavi.

La Radio Europa Liberă, Vlad Georgescu, directorul de atunci al Departamentului pentru România, îl avertiza cumva pe liderul de la București despre ce avea să vină:

Ceaușescu nu poate spune în niciun caz că semnele prevestitorare de furtună nu au apărut din timp: greve locale au loc de multă vreme în industria românească, la fel și răzmerițe în satele Banatului și Maramureșului. Studenții și-au manifestat și ei nemulțumirile; manifestele răspândite nu o data pe străzile orașelor românești, inscripțiile srise în fugă pe ziduri –toate acestea indicau de multă vreme o tensiune care acum a atins punctual de fierbere. (…) Se cer acum măsuri grabnice pentru îndreptarea situației; se cere eliberarea imediată a celor arestați după 15 noiembrie; se cere analizarea responsabilă a cauzelor care au generat starea de criză și se cere schimbarea opțiunilor economice greșite. Trebuie să se evite cu orice preț încă o iarnă Ceaușescu. Am avut cutremure „Ceaușescu”, am avut câteva ierni „Ceaușescu”. E prea mult. E destul. Partidul trebuie să învețe lecția, așa cum au învățat-o și alte partide comuniste. S-o învețe, cu sau fără Ceaușescu”.

Prevestirile enumerate de Vlad Georgescu, ultimul din seria directorilor Europei Libere, asasinați de Securitate, nu au fost înțelese de oficialii de la București și doi ani mai târziu, regimul Ceaușescu se va prăbuși violent, mai scrie sursa citată.

SURSA FOTO: Europa liberă