Este vorba despre steaguri ale partidului şi portrete ale şefului statului, pe care mulţimea le-a transformat în „focuri ale bucuriei”.
Forţele de ordine au intervenit cu întârziere, din cauza încercărilor de stingere a protestului cu ajutorul activiştilor de partid, dar şi pentru că supravegheau secţiile de vot (erau organizate alegeri pentru consiliile locale).
Primele arestări
Atunci s-au produs primele arestări, care au continuat în zilele următoare, anchetatorii veniţi din mai multe judeţe interogând sute de persoane la Braşov şi apoi la sediul I.G.M. din Bucureşti.
Negând caracterul politic al protestului, anchetatorii au selectat un lot de 61 de persoane, care au fost judecate într-un simulacru de proces, la 3 decembrie, la Clubul I.A.Bv., şi condamnate pentru „acte de huliganism”.
Alături de cei 61, au fost deportate din Braşov alte câteva persoane (participanţi la revoltă sau care îşi exprimaseră solidaritatea cu gestul muncitorilor), care până la evenimentele din decembrie 1989 au fost urmărite permanent de Securitate, vieţile lor şi ale familiilor lor schimbându-se de o manieră categorică.
Înăbuşirea în faşă a solidarizării
Orice acţiune sau intenţie ulterioară de solidarizare cu revolta de la Braşov a fost strict urmărită de Securitate în întreaga ţară. Ca probă, un document din 8 noiembrie 1988, din arhiva CNSAS. Este vorba despre un „Plan de măsuri în acţiunea 15 noiembrie 1988”, întocmit de Inspectoratul Judeţean de Securitate Sălaj.
Documentul prevedea identificarea şi neutralizarea persoanelor care manifestau solidaritate cu muncitorii care s-au revoltat la Braşov la 15 noiembrie 1987.
În judeţul Sălaj fuseseră descoperite 144 de persoane care apreciau reacţia muncitorilor de la Braşov şi spuneau că asemenea acţiuni ar trebui organizate şi în alte localităţi.
Revolta muncitorilor brașoveni de acum 32 de ani este un eveniment major, care a repus România, deopotrivă, pe harta opoziţiei împotriva comunismului din Europa Răsăriteană, dar și pe cea a terorii, apreciază cercetătorii de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).
„Deschiderea accesului la arhivele comunismului a făcut posibilă lămurirea mecanismelor de „expertiză” și decizie ale puterii, care antrenează vinovății structurale ale oficialilor Partidului, Ministerului de Interne și Securității, un masiv aparat de represiune construit să apere regimul național-comunismului ceaușist. Departe de a fi fost doar o criză sindicală locală, revolta din 15 noiembrie 1987 a avut capacitatea să developeze natura aparatului represiv din anii ’80, brutalitatea anchetelor, consolidarea instrumentului fricii difuze, amplificarea suspiciunii și, în final, falimentul profund al politicii economice și sociale a Partidului Comunist”, notează CNSAS.
Represiune sistematică
În urma demonstrației din 15 noiembrie 1987, Departamentul Securității Statului a emis o serie de ordine privind controlul strict al participanților, al rudelor și cercurilor lor de prieteni și pentru supravegherea canalelor prin care știrile despre ceea ce s-a întâmplat la Brașov puteau fi difuzate în țară și în străinătate.
