După închisoare, a fost reîncadrat la Institutul de Istorie a Artei, la secţia de teatru, şi a început să publice în „Studii şi cercetări de istoria artei” (lucrările Societatea românească, spiritul public şi teatrul între 1849-1878, De la Caragiale la Eugen Ionescu şi invers, Teatrul lui Lucian Blaga), precum şi în Revue roumaine d’histoire de l’art (eseul Autour du quatrieme centenaire de Shakespeare).
A mai fost secretar literar al Teatrului „Constantin I. Nottara” în 1967, iar apoi a fost angajat de Marin Preda ca redactor la Editura Cartea Românească, unde a lucrat de la înfiinţarea instituţiei, în 1970, până în 1976, când s-a pensionat.
După 1965, Alexandru Paleologu, conu′ Alecu, a colaborat la revistele Gazeta literară, România literară, Luceafărul, Viaţa românească, Secolul 20, Convorbiri literare, Argeş, Contemporanul ş.a.
A debutat editorial în 1970, cu volumul de studii şi eseuri Spiritul şi litera, premiat de Uniunea Scriitorilor.
Au urmat Bunul simţ ca paradox (1972), Simţul practic (1974), Treptele lumii sau Calea către sine a lui Mihail Sadoveanu (1978, Premiul Uniunii Scriitorilor), Ipoteze de lucru, Alchimia existenţei (1983). După 1989, a publicat volumele Sfidarea memoriei. Convorbiri cu Stelian Tănase (aprilie 1988-octombrie 1989) (1996), Despre lucrurile cu adevărat importante (1997), Interlocuţiuni (1998), Politeţea ca armă (2000), L’Occident est a l’Est (2001), Moştenirea creştină a Europei (2005).
Ambasador și politician
După Revoluţia din decembrie 1989, Alexandru Paleologu a fost numit ambasador în Franţa (februarie-iunie 1990).
A fost demis în iunie 1990 din cauză că simpatiza cu „golanii” din Piața Universității (numindu-se chiar „ambasadorul golanilor”), cât și din cauza vederilor sale monarhiste
Despre această perioadă din viaţa sa a relatat în cartea Souvenirs merveilleux d’un ambassadeur des Golans (Paris, 1990), apărut în traducere la Bucureşti în 1991 (Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor).
A urmat apoi o carieră politică, fiind senator al Partidului Alianţei Civice (1992-1996) şi apoi senator al Partidului Naţional Liberal (1996-2000, 2000-2004).
În 2000, a fost distins cu Premiul de Excelenţă în Cultura Română, de către Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Arte şi grupul de presă ”Curentul”.
Alexandru Paleologu a murit la 2 septembrie 2005, la Bucureşti.
