Pe 2 august 1980, 85 de oameni și-au pierdut viața și 200 au fost răniți după ce o bombă cu ceas a explodat în sala de așteptare a gării din Bologna. Puterea dispozitivului a fost atât de mare, încât clădirea a fost distrusă aproape total, iar tavanul s-a prăbușit, mărind numărul victimelor. Câteva zile mai târziu, ziarele comuniste si premierul creștin democrat Cossiga au aruncat vina ataculuii asupra neo-fasciștilor. Agentia ANSA a anunțat că un membru Nuclei Armati Rivoluzionari a revendicat telefonic atacul. Mai târziu s-a dovedit însă că era vorba de un fals.30 de militanți neo-fasciști au primit mandate de arestare.
Pe parcurs au început să iasă la iveală tot felul de încrengături. Potrivit ziarului The Guardian, comisia parlamentară de anchetă a aflat că bomba a fost făcută cu ingrediente dintr-un arsenal aflat la dispoziția Gladio. Mai mult, pottivit lui Vicenzo Vinciguerra, un terorist de dreapta a cărui grupare era în conexiune cu Gladio, “motivul acestor acțiuni era foarte simplu, Ei trebuiau să forțeze oamenii, pe italieni, să ceară statului mai multă securitate. Aceassta este logica politică din spatele acestor masacre și atacuri cu bombă care au rămas nepedepsite, pentru că stattul nu putea să se declare chiar el responsabil pentru ceea ce se întâmplase.”
În 1990, Parlamentul European a adoptat o rezoluție de condamnare a Gladio. Documentul cerea o investigație completă și dezmembrarea oricărei structuri paramilitare. O cercetare temeinică nu s-a făcut însă niciodată.
Gruparea Gladio este un fapt istoric incontestabil. Ba, mai mult, e foarte probabilă implicarea acestei structuri în masacrul de la Bologna . Este vorba despre un program pornit după Al Doilea Război Mondial de CIA și NATO pentru a contracara o invaziea Uniunii Sovietice sau sporirea influenței comuniste în Italia și Vestul Europei. A devenit însă o grupare teroristă de extremă dreapta finanțată de către stat. Gladio a fost implicată în operațiuni de diversiune cu scopul de a manipula opinia publică.
Operațiunea Gladio a fost recunoscută oficial de Guvernul Italiei în 1990, după ce judecătorul Felice Casson a descoperit rețeaua în timpul unei investigații privind terorismului de dreapta. Premierul italian de la acea dată, Giulio Andreotti, a recunoscut existența organizației, dar a încercat să-i minimizeze importanța.
În fapt, pentru că Uniunea Sovietică nu a declanșat nicio invazie în Italia, principalul scop al rețelei a devenit discreditarea grupurilor și a politicienilor de stânga prin așa-numita „strategie a tensiunii”, care includea operațiuni teroriste „sub steag fals”. Strategia avea rolul de a manipula opinia publică prin folosirea fricii, a propagandei, a agenților provocatori și, evident, a acțiunilor teroriste. Dacă astfel de acțiuni au loc și în prezent, vom afla probabil peste vreo 30 de ani, când va fi prea târziu să se mai facă dreptate.
