Se întâmpla pe 1 mai 1994, pe pista de la Imola. S-au împlinit deja 26 de ani de atunci. Brazilianul a plecat din pole position la volanul unui Williams-Renault FW16.
În turul 7, brazilianul a pierdut controlul înaintea virajului Tamburello, la o viteză de 307 km/h și a lovit un zid de beton cu 233 km/h.
Impactul a proiectat o bucată din suspensia mașinii direct prin cască, precum un glonț. Deși ajutoarele au venit repede, până să fie descarcerat, Senna a pierdut o cantitate mare de sânge.
Nu a mai avut nicio șansă să fie salvat, mai ales că suferise și o fractură de craniu, leziuni ale creierului și o ruptură a arterei temporale.
A cerut mereu imposibilul de la sine
Pilotul brazilian a plecat de jos și a beneficiat mai tot timpul de monoposturi sub valoarea sa, de aceea a trebuit mereu să își forțeze limitele, să ceară imposibilul de la sine și, de multe ori, să îl obțină. S-a remarcat încă de la început.
În 1984, la Monaco, era la volanul unui Toleman. Deși plecase de pe locul 13, a reușit să-l prindă din urmă pe liderul Alain Prost, pe un circuit unde piloții cu oarecare spirit de conservare nu îndrăzneau să depășească, mai ales că pista era alunecoasă din cauza ploii.
Erau șanse mai mari ca cineva să câștige la loto Polonia decât ca un pilot să realizeze această performanță.
De fapt, acea cursă s-a și întrerupt în turul 31, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Când au examinat-o, mecanicii de la Toleman au constatat că mașina avea una dintre bascule fisurate. Atât de mult fusese forțată!
„Acționa pur și simplu ca într-o transă”
Prietenii l-au iubit, rivalii l-au respectat pentru dăruirea totală de pe pistă. Intra în transă cu multe zile înainte de cursa propriu-zisă. Jo Ramirez, coordonatorul echipei McLaren din perioada lui Senna, spunea:
„Abordarea sa din calificări era ca o experiență religioasă. Nu am mai văzut un asemenea nivel de concentrare până atunci, acționa pur și simplu ca într-o transă”. „Nu era niciodată complet mulțumit de nivelul atins”, și-a amintit și Ron Dennis, „boss-ul” de la McLaren.
Toată lumea a remarcat abilitatea sa de a rula pe pistele unde: „Parcă mergea pe o pistă uscată, în timp ce toți ceilalți rulau pe una udă. Era de pe altă planetă, depășind ba pe exterior, ba pe interior”.
În 1993, la Donington, Ayrton Senna a făcut cel mai rapid tur deși trecuse pe la boxe!
Digisport.ro a adunat într-un singur loc cifrele și recordurile brazilianului:
• prima victorie, Estoril 1985.
• prima victorie la Monaco, în 1987.
• 3 titluri de campion mondial la piloți (1988, 1990, 1991).
• 41 de victorii.
• 80 de clasări pe podium în 162 de starturi.
• 65 de pole-position-uri.
• de 19 ori cel mai rapid tur.
• cele mai multe victorii după ce a fost lider într-un Grand Prix, 19.
• cele mai multe pole-position consecutive, 8 (record egalat ulterior de Michael Schumacher și de Lewis Hamilton).
• cele mai multe starturi de pe prima linie a grilei, 24.
• cele mai multe victorii consecutive la același Mare Premiu, 5 (la Monaco).
• cele mai multe pole-position-uri la același Grand Prix, 8 (la San Marino).
• cele mai multe pole-position-uri consecutive la același Grand Prix, 7 (la San Marino).
• cele mai multe clasări pe podium consecutive, 7 (la Hungaroring), record egalat ulterior de Michael Schumacher, un alt pilot care a avut un destin tragic.
• cel mai mare procentaj al starturilor de pe prima linie a grilei într-un singur sezon, 100% (în 1989), record egalat ulterior de Alain Prost (în 1993) și de Damon Hill (în 1996).
Formula 1 merge mai departe, cu viteze amețitoare. Casele de pariuri, cum ar fi Unibet, le oferă pasionaților posibilitatea de a câștiga bani mizând pe noile staruri, care poate, în copilărie, aveau pereții camerei acoperiți cu postere cu Ayrton Senna.
Articol furnizat de PariuriX