Online

Ziua în care statul român a omorât Vânătorii de Munte

 Mihail Popescu
Ziua în care statul român a omorât Vânătorii de Munte

14 aprilie 1961-cea mai tristă zi din istoria Vânătorilor de munte!

Licențiat în Drept și Științe Economice și autor al mai multor cărți de istorie militară, Eugen Dorin Spătaru atrage atenția, printr-o postare pe Facebook, asupra unei decizii inepte pe care o comemorăm astăzi:

14 aprilie 1961-cea mai tristă zi din istoria Vânătorilor de munte! 

14 aprilie 1961, zi în care, oameni fără minte și fără inimă, oameni fără discernământ, adevărate cozi de topor, au săvârșit una din cele mai rușinoase fărădelegi din istoria Armatei Române.

Astfel, prin Ordinul M.F.A nr. C.L. 0020, ultima mare unitate de vânători de munte a fost desființată. Odată cu dispariția Brigăzii 2 Vânători de munte, dispăreau nu numai apărătorii crestelor carpatine, ci și o armă-simbol.

Dispăreau urmașii celor care s-au acoperit de eroism și glorie la Coșna și Cireșoaia, pentru eliberarea Bucovinei și la Malaia Belozerka, la Sevastopol, munții Iaila și în Feodosia, Kerci și Baksan, la Nalcik și Alagir, pentru eliberarea Ardealului, Ungariei și Cehoslovaciei, în Munții Bukk și Tatra!

La desființare, Brigada 2 V.M. avea în subordine: Batalioanele 20, 21 și 22 Vânători de munte, Regimentul 5 Artilerie munte, Batalioanele 23 Tancuri și 68 Transmisiuni, Divizionul 61 Artilerie a.a., Companiile 262 Cercetare și 277 Pionieri, Bateria 213 Artilerie a.t., cu un efectiv de 2491 militari, din care 464 ofițeri, 167 subofițeri și 1860 militari în termen.

Ca fapt divers, lt.-col. Onoriu Nan, comandantul regimentului de artilerie, o legendă a artileriei vânătorilor de munte în special, mai trecuse prin calvarul desființării unei alte unități, din postura de comandant al Regimentului 142 Artilerie munte, în anul 1956.

139 cadre au fost trecute în rezervă, celelalte mutate în garnizoanele din vestul țării, în special, militarii în termen au fost mutați în garnizoanele Regiunii a 3-a militară și în Divizia 1 Mecanizată ”Tudor Vladimirescu”, caii predați în agricultura cooperatistă și socialistă, schiurile, samarele, bocancii tip V.M. și celelalte materiale de alpinism distruse (oare de ce?!). Tot ce s-a clădit cu muncă și jertfă, cu curaj și dăruire, a fost distrus într-un mod tipic românesc.

Sovieticii părăsiseră țara de 3 ani, și nici chiar ei nu și-au permis desființarea trupelor de vânători de munte, deși le creaseră multe și grave probleme în luptele din Bucovina, Caucaz și Crimeea, dar și pe care i-au admirat în campania din Vest. Mai mult, în 1948 se reînființa cea de-a doua divizie de vânători de munte! 

Au făcut-o românii noștri fără creier!

Au trecut trei ani și jumătate, până cineva și-a dat seama de greșeala făcută și a hotărât reînființarea brigăzii cu un singur batalion într-o primă etapă.

Asta ar trebui să arate că de distrus ceva e foarte ușor, dar de construit sau reconstruit e teribil de greu.

Poate învățăm ceva din istorie! Poate!”

Într-un comentariu la propria postare, Spătaru a explicat faptul că decizia s-a luat pentru că s-a crezut că infanteriștii puteau executa și misiuni de luptă în munți.

 

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric