La jumătatea lui octombrie 1941, trupele germane se apropiau rapid de Moscova. Orașele din jurul capitalei cădeau unul câte unul. Nemții putea intra în Moscova în orice moment.
Pe 15 octombrie 1941, Stalin – cunoscut pentru obiceiul său de a se trezi târziu și a munci până noaptea – a organizat o ședință a Potitburo la ora 9 dimineața.
Membrii Biroului Politic au primit ordinul de evacuare a orașului chiar în acea seară.
Destinația era orașul Kuibîșev (astăzi, Samara), scrie Russia Beyond. Situat la 1.100 de kilometri sud-est de Moscova, Kuibîșev era o alegere firească pentru rolul de nouă capitală, din mai multe motive.
Relativa proximitate de Moscova facilita evacuarea. Organele de stat, uzinele și instituțiile administrative vitale nu ar fi avut nevoie de mult timp pentru a-și relua activitatea.
Kuibîșev era și relativ bine protejat de numeroasele trupe staționate, deoarece aici funcționa cartierul general al districtului militar Volga.
Orașul era cunoscut și drept centrul industrial al URSS, adăpostind uzine, aeroporturi și un nod feroviar vital.
Rezoluția secretă
În dimineața de 15 octombrie 1941, Comitetul de Apărare sovietic, condus de Stalin, aprobă rezoluția secretă nr. 801. Ea impunea ca statul major general, comisariatul popular al apărării, corpul diplomatic, prezidiul Sovietului Suprem, și consiliul comisarilor poporului al URSS urmau să fie toate transferate la Kuibîșev, cu aplicare imediată.
Stalin, care trebuia el însuși să părăsească Moscova, a mai întârziat o zi. Alături el au rămas și colaboratorii apropiați: Beria, Mikoian și Kosîghin.
Șeful NKVD, Lavrenti Beria, a primit ordin să supervizeze minarea și distrugerea uzinelor, depozitelor și infrastructurii vitale – inclusiv metroul din Moscova – care erau imposibil de evacuat în timp util spre noua capitală.
Planul de aruncare în aer a infrastructurii vitale transmitea un semnal clar moscoviților speriați: Stalin și ceilalți conducători sovietici se pregăteau să abandoneze Moscova, lăsând milioane de oameni la cheremul germanilor.
Zvonurile despre evacuarea capitalei s-au răspândit cu viteza fulgerului, în ciuda secretului care ar fi trebuit să învăluie rezoluția.
Când, pentru prima oară în istoria sa, metroul nu a fost deschis în dimineața de 16 octombrie 1941, deoarece se pregătea aruncarea sa în aer, au început să circule zvonuri că Moscova este pe cale să cadă în mâinile germanilor.
Panica s-a declanșat
Mulțimi de oameni și-au părăsit locurile de muncă și locuințele și s-au repezit spre gări cu speranța de a fugi din oraș înainte de sosirea trupelor naziste.
Un haos general a pus stăpânire pe capitală.
Martor al evenimentelor, Lev Larski a descris mai târziu un episod al acestei evacuări precipitate:
„La ora trei, era un ambuteiaj pe pod. În loc să scoată camioanele blocate de pe pod, pentru a elimina ambuteiajul, toată lumea s-a repezit să se suie în ele. Cei care erau așezați în camioane loveau disperați în capetele intrușilor cu valizele lor. Atacatorii se suiau unii peste alții, năvăleau în camioane și îi aruncau pe ceilalți jos ca pe niște saci cu cartofi. Însă, imediat ce invadatorii ocupau un loc, imediat ce mașinile încercau să se pună în mișcare, erau asaltate de următorul val.”
Frica și panica au pus stăpânire pe capitală. Mulți muncitori s-au prezentat la locul de muncă sperând să își primească salariul, însă au constatat că șefii lor își făcuseră deja bagajele.
Furioși și deznădăjduiți, cu sentimentul că au fost abandonați, mulți moscoviți au recurs la violențe sau jafuri.
Milițienii fumau pe trotuar
„Sunt bătăi la cozi, bătrânele se strâng de gât, tinerii jefuiesc și polițiști stau impasibili pe trotuar timp de două-patru ore, fumând: «Nu am primit nici un ordin»”, scria ziaristul Nikolai Verjbițki despre panica instalată în acea zi la Moscova.
A fost nevoie de măsuri radicale pentru a se reinstala ordinea.
Pe 19 octombrie, după trei zile de haos, Stalin a semnat un decret prin care introducea starea de asediu la Moscova, interzicând circulația mașinilor și a persoanelor, fără permis special, pe timpul nopții și autorizând miliția să tragă fără somație asupra „provocatorilor”.
Decizia personală a lui Stalin de a rămâne în capitala asediată a avut un rol important în instalarea calmului, deoarece mulți moscoviți au luat-o ca pe un semn al deciziei de a apăra orașul cu toate forțele.
Germanii nu au reușit să ocupe Moscova înainte de venirea iernii lui 1941, având parte exact de ceea ce își doreau mai puțin: un război prelungit cu rușii.
