Evenimentul Istoric > Articole online > Ziua în care președintele american a anunțat că în 5 minute va bombarda Rusia
Articole online

Ziua în care președintele american a anunțat că în 5 minute va bombarda Rusia

La 12 august 1984, în timpul unei probe de microfon dinaintea unei conferințe de presă, președintele american Ronald Reagan a rostit următoarele: “Dragi americani, sunt încântat să vă anunț astăzi că am semnat legislația care va elimina Rusia pe veci. Vom începe bombardamentele în 5 minute.”

Conform history.com, cei prezenți, fie ziariști sau invitați, au gustat gluma și din sală s-au auzit râsete.

Ieşire din decor

În schimb, liderii democrați din opoziție s-au enervat pe seama acestei “ieșiri în decor”, existând deja multe temeri din cauza politicii dure anti-URSS a lui Reagan încă de la instalarea sa în funcție în 1981. Unii au catalogat gestul lui Reagan doar ca pe “o glumă proastă.”

Retorica anticomunistă a lui Reagon și politica de a majora investițiile în sistemele de apărare ale SUA au fost în contradicție cu predecesorii săi Nixon, Ford și Carter, care au încercat să cultive relații mai bune cu Uniunea Sovietică, promovând un schimb cultural și tehnologic.

Practic, politica lui Reagan i-a făcut pe ruși să investească și mai mult în înzestarea armatei sovietice, pentru a ține pasul cu rivalii americani, ceea ce în final a dus la colapsul economiei sovietice și prin extensie și la destrămarea sistemului politic comunist.

Gafă politică

“Deși fostul actor Reagan avea un talent nativ de a jongla într-un mod iscusit cu cuvintele, gluma cu bombardarea Rusiei a fost una dintre gafele sale politice majore, dar nu singura”, scrie sursa citată.

În 1969, în timp ce era guvernator al Californiei, răspunsul lui Reagan la protestele studenților de la Universitatea Berkeley a fost:”dacă e nevoie de o baie de sânge, atunci așa să fie”.

În campania electorală din 1980 a avut următoarea remarcă:”o recesiune e când își pierde vecinul tău locul de muncă, o depresie e când ți-l pierzi tu, iar un pas înainte e dacă și-l pierde Jimmy Carter”.

Simţul umorului

El și-a păstrat simțul umorului și în urma tentativei de asasinare din martie 1981. Ajuns la spital, în stare gravă, el a avut puterea să își îndepărteze masca de oxigen și să le strige infirmierelor și medicilor: “sper că sunteți toți republicani.”

Este neclar ce au crezut liderii sovietici despre gluma lui Reagan privind un posibil bombardament, cert este că americanii nu au gustat-o, iar liderul american a pierdut câteva puncte de simpatie.

Speranțele democraților și ale candidatului Walter Mondale s-au năruit până la urmă și Reagan și-a asigurat un al doilea mandat în 1985.

 

Registration

Aici iti poti reseta parola