Ea a apărut în secolul al X-lea în sud-vestul Franței, răspândindu-se ulterior în toată Europa de Vest.
Fiind asemănător bogomilismului din Balcani, catarismul a fost creat pe baza influențelor din Estul Europei cu ajutorul rutelor comerciale.
Fiind considerată erezie, teza catară a fost combătută de papalitate, iar aderenții ei uciși.
Primele măsuri luate împotriva catarilor datează din 1147 și aparțin Papei Eugen al III-lea.
Conform history.info, ziua crucială pentru existența acestei mișcări a avut loc la 14 ianuarie 1208. Sătul de daunele provocate Bisericii Catolice de acest curent, Papa Inocențiu al III-lea (1198-1216) a decis să negocieze cu liderii mișcării un acord.
Trimis la discuţii
Papa l-a trimis pe Pierre de Castelnau în sudul Franței, ca să vorbească direct cu contele de Toulouse, Raymond al VI-lea, protectorul acestui curent.
După discuții aprinse fără niciun rezultat, reprezentantul papalității a decis să părăsească orașul, escortat de oamenii contelui.
Pe drum, el ar fi fost asasinat de aceștia. Papa a folosit imediat acest incident ca pe un pretext pentru a nimici acest curent. A chemat toți creștinii să se alăture unei cruciade împotriva catarilor, promițându-le că li se vor ierta păcatele, iar bogățiile acestora vor putea fi împărțite între ei.
După 20 de ani de lupte sângeroase, catarii au fost învinși, războiul fiind încheiat prin Tratatul de la Paris din 1229.
Conții de Toulouse, Carcassone și Belziers au fost deposedați de toată averea lor. Ultima lor redută, fortăreața Montsegur, avea să cadă abia la 15 martie 1244.
Conform legendei, ultimii 250 de soldați din cetate au primit promisiunea că vor fi iertați dacă se convertesc la catolicism. Ei au ales să se arunce în flăcările rugului aprins.
La începutul secolului al XIV-lea s-a încercat o reînviere a curentului, însă noul lider al mișcării, Peire Autier, a fost capturat și executat în 1310.
Ultimul document despre uciderea unui catarist, Guillaume Belibaste, datează din 1321.
Doctrina cataristă
Considerând că întreg universul vizibil reprezintă opera Diavolului, catarii se pronunțau pentru o morală ascetică, fiind împotriva căsătoriei, ei depuneau jurământ de castitate și considerau nașterea și chiar viața, rele în esența lor.
Priveau întreaga lume materială ca pe o uriașă temniță în care sunt închise sufletele luminoase, aparținând lui Dumnezeu.
În ciuda doctrinei radicale, singurii care practicau real un ascetism aspru erau Perfecții, în timp ce ceilalți membri, Auditorii, erau supuși unui regim mai blând.
În ciuda aparențelor, fundamentul tezei se caracteriza printr-un optimism inexistent în dogma catolică: considerând lumea materială drept regatul Diavolului, „purii” excludeau Infernul din viața de apoi.
De asemenea, catarii erau adepții ideii reîncarnării, prin care toate sufletele, după un anumit număr de reveniri în lumea materială, se vor elibera de întuneric și se vor mântui.
Deși exista printre catari chiar dorința de a se elibera urgent de „închisoarea trupului”, prin „endura” , adica moartea prin înfometare, majoritatea membrilor se rezumau la practicarea ritualurilor inițiatice, de atingere a iluminării spirituale prin asceză.
