Deși a trăit doar 47 de ani, Orwell a avut timp să trăiască o viață extraordinară și să scrie o operă excepțională.
Om cu convingeri de stânga (a luptat în Spania în brigada Lenin), a sfârșit ca mulți alții (Panait Istrati este un exemplu de același calibru), care au trecut dincolo de poleiala ideologică, să fie scârbit de comunism.
Dacă în Ferma Animalelor (1945), Orwell satirizează tăios comunismul și lipsa de scrupule prin care pune stăpânire pe tot ce arată slăbiciune în fața tupeului său criminal, „porcesc”, 1984 (1949) reprezintă o treaptă superioară: aici este înfățișat totalitarismul în stare pură, pentru care nu puterea materială este obiectivul, ci puterea absolută, puterea în sine. Puterea care, după bunul său plac, schimbă Istoria și stabilește Adevărul.
Pentru aceasta, regimul din 1984 nu se limitează doar la supravegherea și controlul fizic al oamenilor, ci urmărește să le pătrundă în minte, să le spioneze gândurile, să le schimbe sentimentele. Să-i transforme în alte ființe. Pentru că acestea trebuie să fie convinse că tot ce li se întâmplă este SPRE BINELE LOR.
Acesta a fost scopul Comunismului, acesta a fost scopul Nazismului, acesta este scopul Corectitudinii Politice: crearea OMULUI NOU, care, în final, se supraveghează singur, se pedepsește singur pentru faptele și gândurile ce contravin Ideologiei impuse, care își culcă singur, de bună voie, mintea într-un Pat al lui Procust.
Pentru a înțelege monstruozitatea Corectitudinii Politice din zilele noastre trebuie citite mărturiile celor care au trecut prin groaznicul Experiment Pitești. Sau 1984 al lui George Orwell.
Iată mai jos câteva citate, culese aproape la întâmplare, din romanul clarvăzătorului scriitor britanic, :
„Într-o epocă a înșelăciunii universale, a spune Adevărul este un act revoluționar.”
„Războiul este Pacea. Libertatea este Sclavia. Ignoranța este Puterea.”
„- Cum se asigură un om că îl stăpânește pe altul cu adevărat, Winston? – Făcându-l să sufere, a răspuns el. – Exact. Făcându-l să sufere. Ascultarea nu este de-ajuns. Dacă nu suferă, cum ai putea să știi că este robul voinței tale și nu a lui? Puterea înseamnă să produci suferințe și umilințe. Puterea înseamnă să spargi sufletul omenesc în bucăți și apoi să-l asamblezi în forme noi după plac. Începi să înțelegi ce fel de lume vrem să creăm? Este exact contrariul stupidelor utopii hedoniste la care visau vechii reformatori. O lume a fricii, a trădării, a neliniștii. O lume a celor care strivesc și a celor striviți, o lume care, pe măsură ce se va perfecționa, va deveni tot mai nemiloasă. Progresul, în lumea noastră, va fi un progres spre și mai multă suferință. Vechea civilizație pretindea că este clădită pe Iubire și Dreptate. A noastră va fi clădită pe Ură… În lumea noastră nu vor fi alte emoții în afară de Frică, Ură, Triumf și Umilință. Pe toate celelalte le vom distruge, pe toate.”
„Îngrozitor este că totul putea să fie adevărat. Că Partidul putea să-și întindă mâna spre trecut și să spună despre un eveniment ‘acesta nu a existat niciodată’, era chiar mai îngrozitor decât simpla tortură sau decât moartea.”
„Dictatura înflorește în pământul ignoranței.”
„Singură, liberă, ființa omenească este întotdeauna înfrântă. Așa este legic să se întâmple, de vreme ce ființa omenească este muritoare, ceea ce este cel mai mare dintre toate eșecurile. Dar dacă se poate supune complet, în totalitate, dacă poate scăpa de identitatea sa, dacă poate să se cufunde în Partid până când devine însuși Partidul, atunci devine puternic și nemuritor.”
„Pentru prima oară în viață a înțeles că, dacă vrea să păstreze un secret, atunci trebuie să-l ascundă și de sine însuși.”
„Masele nu se revoltă din proprie inițiativă și nu se revoltă doar pentru că sunt oprimate. Câtă vreme nu au nici un element de comparație, ele nu își dau seama că sunt oprimate.”
„Nu se vor revolta decât când vor deveni conștienți și vor deveni conștienți doar când se vor revolta.”
„Atunci le vom putea acorda libertatea intelectuală, de vreme ce nu vor mai avea intelect.”
„Trecutul era șters, ștersătura uitată și atunci minciuna devenea adevăr.”
„Puterea nu este un mijloc, este un scop. Nu instaurezi o dictatură pentru a salva o revoluție. Faci o revoluție ca să instaurezi o dictatură.”
„Orice revoltă împotriva Partidului i se părea absurdă, căci era condamnată la eșec. Cel mai inteligent lucru era să respecți regulile și să reușești să supraviețuiești.”
„S-ar putea ca într-o bună zi să ne dăm seama că alimentele la conservă sunt niște arme mult mai ucigătoare decât mitralierele.”
„Cine dictează trecutul, dictează viitorul. Cine dictează prezentul, dictează trecutul.”
„Gândesc că exist, a spus el plictisit. M-am născut, o să mor. Am mâini, picioare, ocup un anumit punct în spațiu. Nici un alt corp solid nu poate să ocupe același loc în același timp cu mine. Din acest punct de vedere, Big Brother există cu adevărat?”
„Pe scurt, o societate ierarhizată nu poate fi posibilă decât pe baza sărăciei și ignoranței.”
„Lupta era terminată. Dobândise victoria asupra lui însuși: îl iubea pe Big Brother.”