Funcția de comandant suprem al armatei germane (Oberbefehlshaber des Heeres) a fost ocupată până la acea dată de feldmareșalul Walther von Brauchitsch. Incapacitatea acestuia de a cuceri Moscova în acele luni de iarnă i-au cauzat un infarct și a fost nevoie să fie înlocuit.
Hitler a decis la 19 decembrie 1941 să se autoproclame comandant suprem al Armatei. Practic, primele două poziții în ierharhia militară erau ocupate de el, astfel că nu mai era nimeni în măsură să îl contrazică, el ocupând concomitent și funcția de comandant suprem al forțelor militare ale Reichului.
Conform history.info, istoricii pun eșecurile pe bandă rulantă pe frontul de est pe seama faptului că Hitler suferea de Parkinson.
Deteriorare progresivă
Se pare că Hitler suferea de Parkinson încă din 1933: dovezi video ilustrează clar faptul că Hitler a prezentat o deteriorare progresivă a funcției motorii din 1933 până în 1945.
Boala a avut un impact asupra unor părți importante din cariera sa, făcându-l impulsiv și nechibzuit și, în cele din urmă, făcându-l să piardă cel de-al Doilea Război Mondial.
Decizia de a invada Rusia fără a învinge Marea Britanie pe frontul de vest și de a aștepta întăriri din Japonia, nu a fost doar imprudentă, ci de asemenea, a fost influențată de sănătatea sa în declin, susţin specialiştii.
Temperament volatil
Cel puțin în ultimele zile ale războiului, când zarurile fuseseră deja aruncate, multe vieți ar fi putut fi salvate dacă Hitler nu s-ar fi încăpățânat până în ultima secundă să continue vărsarea inutilă de sânge.
„Temperamentul volatil” al dictatorului, spun ei, ar fi putut fi exacerbat de Parkinson.
Luarea deciziilor s-a înrăutățit continuu și, prin 1945, Hitler ajunsese un bătrân delirant, izolat într-un buncăr din Berlin și care mișca trupe imaginare în luptele finale.
