Online

Zece evenimente istorice de referință din istoria medievală a Angliei

 Istvan Deak
Zece evenimente istorice de referință din istoria medievală a Angliei

Multe dintre următoarele înșiruiri de evenimente istorice ar putea fi necunoscute pentru publicul larg, însă britanicii țin mult mai acuratețea evenimentelor care au modelat istoria Regatului Unit.

HistoryExtra, site-ul revistei de istorie al BBC, a întocmit o listă cu cele mai importante 10 evenimente istorice din istoria medievală a Marii Britanii.

1066: Bătălia de la Hastings și cucerirea normandă

Bătălia de la Hastings a marcat un punct dramatic și ireversibil din istoria engleză. Regele anglo-saxon Harold al II-Lea a încercat să își apere regatul de invazia normandă a lui William, ducele de Normandia (cunoscut ulterior drept William Cuceritorul).

Oastea lui Harold, de 5.000 de soldați, nu a putut rezista cu adevărat celor aproape 15.000 de soldați de infanterie, arcași și cavalerie, iar regele Harold a fost ucis pe câmpul de luptă.

“Cea mai durabilă victorie a unui monarh din istoria engleză”, decretează expertul Andrew Gimson. William s-a concentrat pe remodelarea teritoriilor cucerite, prin înlocuirea elitelor și construirea de fortărețe în punctele strategice ale regatului.

William a introdus sistemul feudal ierarhic prin care oamenii primeau pământ în schimbul loialității și serviciilor față de lord.

El a reformat biserica și a întărit relațiile externe ale Angliei în Europa.

Elemente ale domniei sale pot fi observate și astăzi în limba, cultura și structura socială a Marii Britanii.

1085: Apare cartea ”Judecata de Apoi”

Domesday Book (Cartea ”Judecătea de Apoi”) este cea mai timpurie înregistrare publică, un precursor al recensământului, nedepășită în profunzime și detaliu până la introducerea recensămintelor în secolul al XIX-lea.

La sfârșitul secolului al XI-lea, Anglia era amenințată de o invazie daneză.

William Cuceritorul (el însuși un invadator, cu două decenii înainte) și-a dorit să sondeze capacitatea țării de a finanța un potențial război.

A decis evaluarea tuturor poprietăților și bunurilor pe care le-ar putea taxa, pentru a obține bani care să finanțeze războiul.

Cartea ”Judecata de Apoi” este deosebit de semnificativă pentru că furnizează o sursă unică și remarcabilă de date pentru medievaliști. Marea cantitate de informații le oferă istoricilor, geografilor, lingviștilor și chiar avocaților o imagine crucială despre natura Guvernului Angliei, peisajului și structurii sociale din acele vremuri. Cartea a supraviețuit timpurilor în două volume: Great Domesday și Little Domesday.

1095: Decretarea primei cruciade

Papa Urban al II-lea a decretat în 1095 începutul “Războiului Sfânt”, un conflict religios care avea să marcheze următoarele secole. 

Campaniile cavalerilor creștin-europeni de a cuceri Țara Sfântă și-au atins apogeul în secolele XII și XIII însă au marcat tot Evul Mediu.

Vizați nu erau doar musulmanii din Țara Sfântă, ci și toți ceilalti ”dusmani” ai crestinătății: maurii din Spania, mongolii și slavii păgâni din Europa de Est.

Cruciadele au fost deosebit de importante pentru Anglia.

Richard Inimă de Leu (1189-1199) a lipsit ani buni din Anglia, pentru a fi angrenat într-o campanie de cucerire a Țării Sfinte.

Cruciadele au creat o rețea globală de interacțiune între est și vest, și au influențat pe termen lung comerțul, cultura, știința și arta. În același timp s-a creat și o ideologie unificatoare în Europa.

1170: uciderea lui Thomas Becket

Dovadă sângeroasă a tensiunilor debordante din lupta pentru putere dintre Biserica medievală și Coroană, uciderea lui Thomas Becket în 1170 a intrat în istorie prin brutalitatea sa șocantă.

În 1155, după o carieră strălucită în rândul clericilor, Becket devine cancelar al Regelui Henric al II-lea. Între cei doi se dezvoltă o relație de prietenie și, în 1161, Henric l-a numit pe Becket arhiepiscop de Cantebury.

Prietenia dintre cei doi s-a evaporat rapid, fiindcă Becket a început să urmărească interesele Bisericii, uneori contrare cu cele ale regelui. S-au contrazis pe multe teme, timp de mai mulți ani.

Becket s-a autoexilat în 1164 în Franța. S-a întors în 1170, dar neînțelegerile au continuat, de data asta pe tema excomunicării unor clerici de rang înalt.

Această dispută a fost picătura care a umplut paharul.

Potrivit legendelor populare, când se certa cu arhiepiscopul, regele se întreba cu voce tare:”Cine o să mă scape de ăsta”?.

Crezând că regele îi dorea moartea lui Becket, patru cavaleri s-au deplasat la Cantebury pentru a-l căuta pe arhiepiscop.

La 29 decembrie 1170, l-au asasinat în mod brutal în propria catedrală.

Becket a fost canonizat trei ani mai târziu și a devenit martir, mormântul său de la catedrala din Canterbury fiind un loc de pelerinaj pentru europeni. Asasinarea preotului a avut un impact devastator pentru imaginea lui Henric. În 1174, el a vizitat mormântul lui Becket, încercând să își ceară iertare pentru cele întâmplate.

1215: S-a semnat Magna Carta

Parafată de Regele John la Runnymed, la 15 iunie 1215, Magna Cartea avea să devină unul dintre documentele fundamentale ale sistemului judiciar britanic. Inițial a fost doar un document al negocierilor de pace dintre rege și baronii rebeli.

La acel timp, a avut un impact redus, fiindcă regele John a încălcat marea majoritate a prevederilor, declanșând un război civil.

A fost primul document care atesta faptul că nici măcar regele nu este mai presus de lege. Articolul 39 prevedea că fiecare om liber are dreptul la un proces corect.

Trei dintre clauzele incluse în Magna Carta sunt în vigoare și astăzi. Este vorba despre Clauza 1 care face referire la libertățile Bisericii engleze, Clauza 13 privind privilegiile orașului Londra și clauzele 39 și 40 privind dreptul de a fi judecat de jurați.

1314 - bătălia de la Bannockburn

În 1296, trupele regelui Edward I au invadat Scoția. În 1314, Scoția refuza dominația engleză și lupta pentru independență sub comanda lui Robert the Bruce. Regele englez Edward al II-lea avea misiunea de a apăra Castelul Stirling de atacurile scoțienilor. Planul său a fost dat peste cap de ambiția scoțienilor în ceea ce a rămas în istorie ca bătălia de la Bannockburn din 23-24 iunie 1314.

Deși în superioritate numerică, trupele lui Edward au fost nevoite să părăsească Scoția, lăsând nordul regatului englez pradă raidurilor devastatoare ale scoțienilor. În 1324, Robert the Bruce a fost recunoscut de Papă drept rege al Scoției.

1348 - “Moartea neagră” ajunge în Anglia

Vara lui 1348 a adus declanșarea ciumei bubonice în Anglia. Epidemia a avut proporții colosale. Aproape o treime spre o jumătate din populație a fost ucisă. Cunoscută drept ”moartea neagră”, ciuma era cauzată de o bacterie cunoscută astăzi ca yersinia pestis.

Fără a ști cum se transmite boala, aceasta a împânzit zonele urbane. Puțini și-au revenit de pe urma bolii, cei mai mulți au murit în decurs de trei zile de la declanșarea ei.

Istoricii sunt de părere că această epidemie a adus o îmbunătățire semnificativă a calității vieții pentru oamenii din Evul Mediu. Diminuarea populației a însemnat și o redistribuire a bogăției, muncitorii puteau fi plătiți mai bine, fermierii își puteau permite chirii mai mici, oferind săracilor venituri mai mari.

1381: Revolta țăranilor

Impunerea unei a treia taxe, pentru a finanța războiul împotriva Frantei, i-a enervat cumplit pe cei săraci. Prima revoltă s-a iscat la Essex și s-a extins rapid în estul Angliei, la St. Albans, Bury St. Emunds și Londra. Trezorierul regelui și arhiepiscopul de Canterbury au fost executați de mulțimea înfuriată. Aceștia cereau măsuri împotriva corupției Bisericii și a liderilor locali, precum și împărțirea bogăției între toate straturile sociale.

La vârsta de doar 14 ani, tânărul rege Richard al II-lea s-a întâlnit cu unul dintre liderii revoltei, Wat Tyler. Întâlnirea s-a transformat rapid într-o baie de sânge, Tylor fiind omorât de primarul Londrei, lordul William Walworth.

După moartea lui Tylor, trupele guvernamentele i-au ucis pe toți cei care au îndemnat populația la rebeliune. Rezistența s-a stins imediat.

1415: Henry al V-lea îi invinge pe francezi la Agincourt

Încă de la urcarea pe tron în 1413, Henric al V-lea și-a declarat ambițiile de a cuceri Franța. Trupele sale au debarcat la Harfleur și se îndreptau spre Calais, când au fost întâmpinate de armata franceză. Bătălia a avut loc la Agincourt.

În inferioritate numerică, englezii au pierdut de facto bătălia, însă având în vedere numărul mare de victime din rândul francezilor, Henric al V-lea s-a declarat câștigător al bătăliei și așa a rămas consemnată în istorie.

Propaganda victoriei lui Henric a fost atât de puternică încât vestea s-a răspândit prin Europa și i-a adus o faimă nesperată, fiind o pată neagră pe orgoliul francezilor. Presupusa sa victorie la Agincourt a fost celebrată secole la rând.

 

1485: Richard al III-lea este învins la Bosworth

În ultima înfruntare din “Războiul Rozelor”, Henric Tudor (viitorul Henric al VII-lea) l-a învins pe Richard al III-lea, într-o luptă sângeroasă pentru tronul Angliei, la Bosworth.

Richard era atât de sigur că cei 15.000 de soldați ai săi nu vor avea emoții cu cei 5.000 ai lui Henric, încât a organizat o festivitate în preziua bătăliei. Richard a fost trădat de trupele lordului Stanley, care au dezertat, iar înfrângerea i-a adus și moartea pe câmpul de luptă.

Scheletul său a fost descoperit în 2012 în Leicester, iar cercetătorii au stabilit că craniul său a fost străpuns de sabie. Bătălia de la Bosworth a însemnat sfârșitul Evului Mediu și începutul epocii Tudorilor pentru Anglia.

 

 

Inapoi la articole
Septembrie 2019
Septembrie 2019
din 23 ale lunii
CAPITAL
ANIMALZOO
DOCTORUL ZILEI
EVZ MONDEN
EVZ
Citește în continuare pe EVZ Istoric