Operatorul unui zamburak este cunoscut sub numele de zamburaki. Arma a fost folosită. Din secolul al XVI-lea, de imperiile care au cunoscut praful de pușcă, în special de imperiile iraniene din dinastia Safavid, Imperiul Timurid și dinastia Afsharid.
A apărut din cauza Platoului Iranian peste care transportul tunurilor grele ridica mari probleme.
Zamburak a devenit o armă decisivă în secolul al XVIII-lea.
Pashtunii au folosit-o cu mare succes în bătălia de la Gulnabad, când au învins o armată imperială safavidă superioară numeric.
Zamburak a fost, de asemenea, utilizată cu succes în Campaniile lui Nader, când șahul și geniul militar Nader Shah a folosit un corp de zamburaki împreună cu un corp obișnuit de artilerie cu tunuri convenționale cu efect devastator în numeroase bătălii, cum ar fi la Bătălia de la Damghan (1729), Bătălia de la Yeghevārd și Bătălia de la Karnal.
Zamburaks au fost una dintre unitățile de gardă regală din armata Qajar. Un regiment persan de zamburak era însoțit de muzicieni cu tamburi uriași montați pe cămile, pentru a crea și mai mult zgomot și a impresiona inamicul.
Zamburak-urile au fost folosite și în timpul primului război anglo-afgan și în primul și al doilea război anglo-sikh.
Un zamburak consta dintr-un soldat aflat pe o cămilă cu un pistol pivotant care era articulat pe un support – furcă metalic care ieșea din șa. Acesta putea fi folosit și din mers
Însă, pentru a trage cu tunul, cămila era pusă în genunchi.
Numele este derivat din cuvântul persan pentru viespe, posibil cu referire la sunetul realizat anterior de arbaletele montate pe cămile.
Mobilitatea cămilei, combinată cu flexibilitatea și puterea de foc a pistolului pivotant sau a tunului, a făcut din Zamburak-uri unități militare intimidante, deși precizia și raza de acțiune a tunului erau destul de scăzute.
Tunul, ușor, de asemenea, nu a fost deosebit de util împotriva fortificațiilor.
După 1861, mitraliere Gatling au fost montate și ele pe cămile.
