Fraţii Wright au început experimentele cu planoare în 1899, însă abia la 17 decembrie 1903 „maşina zburătoare„ – aşa cum a fost denumită la vremea aceea – a fost pilotată cu succes.
Încercarea de a crea un aparat care să se menţină şi să se deplaseze în aer datează încă din 1325.
Cam din acea perioadă datează o jucărie folosită de copii în Europa, jucărie care era prevăzută cu o morişcă cu pânze legate cu o sfoară.
Dacă trăgeai de sfoară, morişca se învârtea şi, în scurt timp jucăria se ridica în aer.
Mai apoi au fost inventate baloanele.
În realizarea maşinii zburătoare, fraţii Wright s-au inspirat din studiile şi invenţiile unor adevăraţi pionieri ai planoarelor, precum Otto Lilienthanl din Germania, Samuel Langley din America şi din propriile lor cercetări.
Problema maşinilor zburătoare anterioare consta în controlarea aparatelor de zbor.
Fraţii Wright au recunoscut această problemă şi au propus o soluţie, care consta în construirea unei structuri biplane de aripi.
Partea centrală a aparatului trebuia să fie rigidă, dar cele două aripi, aşezate la extremităţile laterale, puteau fi manevrate de către pilot.
La foarte scurt timp după invenţia fraţilor Wright, au fost create avioane mult mai puternice care puteau parcurge distanţe din ce în ce mai mari. Perioada dintre cele două războaie mondiale a cunoscut cea mai mare dezvoltare din acest domeniu.
Forţele militare au văzut în aparatele de zbor posibilitatea dezvoltării tehnicilor de război.
Wilbur și Orville
Frații Wright, Wilbur și Orville, au fost doi din cei șapte copii ai lui Milton Wright și ai lui Susan Catherine Koerner.
Wilbur s-a născut lângă Millville, Indiana în 1867, iar Orville la Dayton, Ohio, în 1871. Cei doi nu s-au căsătorit niciodată.
În 1878, tatăl lor, care călătorea mult în calitatea sa de episcop în Biserica Unită a Fraților întru Hristos, a adus acasă un elicopter de jucărie pentru cei doi fii mai tineri.
Aparatul se baza pe o invenție a pionierului francez al aeronauticii Alphonse Pénaud.
Realizată din hârtie, bambus și plută, cu o bandă de cauciuc care să-i învârtească rotorul, jucăria avea cam 30 cm lungime.
Wilbur și Orville s-au jucat cu ea până s-a defectat, după care au construit alta în loc.
În anii ce au urmat, ei au făcut referire la experiența cu acea jucărie ca fiind scânteia care le-a aprins interesul față de zbor.
Ambii frați au mers la liceu, dar nu au primit diplome de absolvire. Mutarea bruscă a familiei în 1884 de la Richmond, Indiana, unde a trăit în anii 1870, la Dayton, Ohio, l-a împiedicat pe Wilbur să-și primească diploma sa după ce a terminat cei patru ani de liceu.
Diploma i-a fost acordată post-mortem lui Wilbur la 16 aprilie 1994, cu ocazia aniversării a 127 de ani de la nașterea lui.
Accidentul lui Wilbur
La sfârșitul lui 1885 sau la începutul lui 1886, Wilbur a fost lovit în față cu o crosă de hochei la un joc pe gheață cu prietenii, accident în urma căruia și-a pierdut dinții din față.
El era energic și sportiv pe atunci, dar, deși rănile nu păreau deosebit de grave, el a devenit retras.
Voise să învețe la Yale, dar și-a petrecut următorii câțiva ani stând mai mult în casă.
În acest timp, el a îngrijit-o pe mama lui, bolnavă de tuberculoză, a citit mult din biblioteca tatălui său, căruia i-a acordat un prețios ajutor în timpul perioadei de controverse din sânul Bisericii Fraților, dar și-a exprimat și neliniștea față de propria lipsă de ambiție.
Primele afaceri
Orville a renunțat la școală după primul an de liceu pentru a începe o afacere cu tiparnițe în 1889, după ce a proiectat și construit propria mașină de tipărit împreună cu Wilbur.
Profitând de explozia de popularitate a bicicletelor, în decembrie 1892 frații au deschis o prăvălie cu atelier de reparații, iar în 1896 au început să fabrice propriul brand.
S-au folosit de acest demers pentru a-și finanța interesul crescând față de zbor.
La începutul sau mijlocul anilor 1890, au văzut în ziare sau reviste articole și, probabil, fotografii ale dramaticelor planări ale lui Otto Lilienthal în Germania.
Liderul Wilbur
Frații Wright au prezentat întotdeauna publicului o imagine unitară, împărțind egal creditul pentru invenția lor.
Biografii au consemnat că Wilbur a luat inițiativa în 1899-1900, scriind despre „mașina mea”, „planurile mele” înainte ca Orville să se implice mai profund, după care în comunicarea publică persoana întâi singular a fost abandonată în favoarea lui „noi” și „nostrum”.
Autorul James Tobin afirmă că „este imposibil să ni-l imaginăm pe Orville, oricât ar fi fost el de strălucit, furnizând forța motrice care le-a demarat activitatea și a păstrat-o în mers din camera din spate a unei prăvălii din Ohio până la conferințe cu capitaliști, președinți și regi. Will a făcut asta. El a fost liderul, de la început până la sfârșit”.
Frații Wright și-au scris singuri în 1903 cererea de brevet, dar acesta le-a fost respinsă.
În ianuarie 1904 l-au angajat pe avocatul de brevete Henry Toulmin din Ohio, și pe 22 mai 1906 au primit brevetul american 821393 pentru „îmbunătățiri noi și utile ale mașinilor de zbor”.
Wilbur s-a îmbolnăvit într-o călătorie de afaceri la Boston în aprilie 1912, boala fiind uneori atribuită consumului de pește stricat, la un banchet. După întoarcerea de la Dayton, la începutul lunii mai 1912, cu mintea și trupul obosite, s-a îmbolnăvit din nou și a fost diagnosticat cu febră tifoidă.
El a rezistat o vreme, simptomele revenind recurent și pentru mai multe zile.
Wilbur a murit la vârsta de 45 de ani, în casa familiei Wright pe 30 mai.
Orville a murit pe 30 ianuarie 1948, la peste 35 de ani după fratele său, după al doilea atac de cord.
Ambii frați sunt îngropați în cavoul familiei de la Woodland Cemetery and Arboretum.
Foto: Orville zburând peste Huffman Prairie în Wright Flyer II(d). Zborul #85, de circa 536 m în 40,2 s, 16 noiembrie 1904.
