Data oficială a referendumului este 1 iulie, dar programul de votare a fost extins pentru a evita aglomeraţia, în contextul epidemiei de coronavirus.
Iniţial, consultarea populară pentru modificarea Constituţiei din 1993 fusese anunţată pentru 22 aprilie, dar a fost amânată, tot din cauza COVID-19. Votanţilor li se vor asigura măşti de protecţie şi dezinfectanţi.
Putin a iniţiat reforma constituţională în ianuarie, iar parlamentul de la Moscova a adoptat-o cu o largă majoritate. Referendumul nu ar fi fost obligatoriu, dar preşedintele a dorit să îl organizeze dată fiind importanţa subiectului.
Țar până în 2036
Conform actualei legi fundamentale, Putin – acum în vârstă de 67 de ani – ar fi trebuit să îşi încheie mandatul în 2024. O nouă Constituţie îi va mai permite să candideze de două ori şi să rămână preşedinte până în 2036, când ar urma să împlinească 84 de ani.
Deşi susţinerea populară pentru Putin a scăzut, conform institutului independent de sondare a opiniei publice Levada, de la 79% în mai 2018 la 59% în mai anul acesta, rezultatul referendumului este sigur în asemenea măsură, încât textul noii Constituţii se găseşte deja în librării.
Reforma acoperă şi alte domenii, în afara mandatelor prezidenţiale. Şeful statului urmează să aibă noi prerogative, cum ar fi numirea şi destituirea judecătorilor. De asemenea, este prevăzută indexarea pensiilor şi sunt înscrise în Constituţie „credinţa în Dumnezeu” şi definiţia căsătoriei ca uniune între un bărbat şi o femeie.
Opoziţia rusă a criticat demersul lui Putin. Alexei Navalnîi, principalul oponent al preşedintelui, consideră că este un act populist al cărui singur scop este să „reseteze la zero contorul mandatelor lui Putin, acordându-i preşedinţia pe viaţă”.
El le-a cerut susţinătorilor săi să boicoteze votarea, susţinând că este „ilegală, lipsită de sens şi periculoasă pentru sănătate”.
Şi Partidul Comunist, susţinător tradiţional al preşedintelui, este împotriva referendumului. Liderul formaţiunii, Ghenadi Ziuganov, a afirmat că Putin are deja „mai multe puteri decât un ţar, un faraon şi un secretar general al Partidului Comunist la un loc”.