Cel mai sadic personaj al lagărului de concentrare Buchenwald a fost un civil.
Ilse Koch, soția comandantului lagărului Buchenwald, era supranumită “Vrăjitoarea din Buchenwald” pentru sadismul ieșit din comun de care a dat dovadă.
Ea s-a născut în Dresda în 1906 și lucra în bibliotecă.
În 1934 s-a înscris în partidul nazist, iar doi mai târziu s-a oferit să lucreze în calitate de contabilă și apoi și gardian în lagărul Sachsenhausen.
Cuplul sadic
În 1936 s-a măritat cu colonelul SS Karl Koch. Bărbatul era considerat și el un sadic, fiind instalat comandant al lagărului de concentrare Sachsenhausen.
După trei ani în care s-a remarcat printr-un sadism rar întâlnit, a fost premiat cu un transfer la lagărul Buchenwald, aflat la 7 kilometri de Weimar.
În timpul războiului, la Buchenwald au fost ținuți aproximativ 20.000 de oameni și obligați să muncească în folosul regimului nazist.
Parte din transfer a fost și soția Ilse, care a devenit regina neoficială a lagărului. Ea obișnuia să călărească prin lagăr și să îi lovească pe deținuți cu un băț ascuțit.
Obsesie pentru tatuați
Conform History.com, ea era o femeie supraponderală, care obliga bărbații mai tineri să întrețină relații sexuale cu ea. Avea o obsesie pentru bărbații tatuați. Confecționa lămpi, coperte de cărți și mănuși din pielea bărbaților.
Unul dintre deținuții germani, care a supraviețuit în lagăr, avea să depună mărturie împotriva ei în instanță. “Toți prizonierii cu tatuaj au fost obligați să se prezinte de îndată la dispensar.
După o scurtă examinare, femeia a ales cele mai bune și artistice tatuaje, iar posesorii lor au fost uciși cu o injecție letală.
Corpurile au fost predate departamentului medico-legal, iar bucățile de piele tatuată au fost tăiate și predate Ilsei pentru a decide ce dorește să se confecționeze din ele”, a declarat fostul prizonier.
Cuplul Koch era atât de dement și însetat de putere și avere, încât începuseră să vâneze cetățeni germani înstăriți. Koch a fost mutat în 1941 la lagărul polonez Majdanek, însă Ilse a rămas “șefa” în lagărul Buchenwald.
Până și superiorii din SS au decis că „s-a mers prea departe“. Koch a fost destituit din funcție și arestat pentru furt.
În 1944, după ce s-a dovedit că a furat din lucrurile cetățenilor germani, dar mai ales fiindcă a ucis deținuți înaintea obținerii informațiilor dorite, el a fost executat prin spânzurare.
Achitată din lipsă de probe
Ilse a fost învinuită în cadrul procesului, însă a fost achitată din lipsă de probe.
După război, a încercat să se ascundă în Ludwigsburg.
A fost capturată de americani la 30 iunie 1945 și a ajuns în boxa acuzaților la tribunalul de la Nurenberg.
A fost găsită vinovată de crime împotriva umanității și condamnată la închisoare pe viață.
După doi ani, din motive greu de înțeles sau explicat, guvernatorul american al zonei ocupate, generalul Lucius Clay, a decis să îi reducă pedeapsa la patru ani.
Decizia guvernatorului a iscat un scandal în SUA, iar Senatul american a decis audierea guvernatorului care i-a pus eticheta pe dosarul eliberării “din lipsă de probe”.
El a declarat în cadrul interogatoriului că lampa a fost confectionață din piele de capră și nu de om și și-a menținut poziția până la final, deși doi infirmieri austrieci au confirmat teoria pielii umane.
Ilse a fost eliberată, însă a fost arestată din nou în Germania de Vest. Procesul a reînceput de la zero. Ea a fost găsită vinovată de incitare la crimă, incitare la rele tratamente și incitare la tentativă de crimă. A fost condamnată din nou, la 15 ianuarie 1951, la închisoare pe viață.
S-a sinucis la 1 septembrie 1967, la vârsta de 60 de ani, spânzurandu-se în celulă cu ajutorul așternuturilor. Ea avea halucinații și se plângea permanent gardienilor că supraviețuitorii din lagărele de concentrare o vizitează și o abuzează în celula sa.
Fiul curios
Ea a avut doi băieți. Unul dintre ei s-a sinucis după război lansând o scrisoare de adio în care nota că nu poate ”trăi cu rușinea crimelor comise de părinții mei’. Al doilea fiu, Uwe, nu era băiatul lui Karl, ci a fost conceput cu un deținut german.
Acesta s-a născut în timpul detenției ei în închisoarea Aichach de lângă Dachau.
Băiatul a fost luat de lângă ea și dat spre adopție.
La 19 ani, el a aflat cine este mama lui și a decis să o viziteze.
Băiatul a încercat în zadar în 1971 să obțină reabilitarea mamei sale post-mortem.
