Vicontele tăiat în două. O povestire cu multe învățăminte despre natura umană

 

În timpul unei bătălii între armata cruciată şi cea a turcilor, vicontele Medardo este lovit în piept de o ghiulea inamică.

Este despicat în două devenind, practic, două persoane. Unul este Gramo, şi reprezintă natura umană întunecată, celălalt este Buono, aflat în perfectă antiteză cu Gramo.

Dacă Gramo este insuportabil din cauza cruzimii pe cât de lipsită de limite, pe atât de rafinată, pe Buono îl caracterizează altruismul dus la extrem, receptat de ceilalţi ca fiind de-a dreptul sufocant şi stânjenitor.

După o serie de evenimente tragi-comice ale căror protagonişti sunt cele două jumătăţi de personaj, aflăm că Pamela, o tânără din Terralba, doreşte să-l ia de bărbat pe Buono, deşi părinţii săi o încurajează să îl aleagă pe Gramo.

Printr-o conjunctură fericită, Pamela se va mărita, până la urmă, cu Buono, însă Gramo îl provoacă pe acesta la un duel.

O luptă crâncenă are loc, în urma căreia combatanţii sunt la un pas de moarte.

Doctorul Trelawney reuşeşte, printr-un miracol medical, să îi coase pe cei doi, combinaţie prin care vicontele Medardo este întregit.

Devenind, din nou, un om normal, fără excese de caracter, Medardo este primit cu braţele deschise în comunitate şi va trăi împreună cu Pamela până la adânci bătrâneţi.

Italo Calvino

„Vicontele tăiat în două” (Il visconte dimezzato) este numele unui roman semnat de scriitorul italian Italo Calvino (1923-1985).

Textul a fost publicat în 1952 şi este inclus, alături de „Baronul din copaci” şi „Cavalerul inexistent”, în trilogia „Strămoşii noştri” (I Nostri Antenati), pentru care Calvino a primit, în 1960, Premiul Salento.

Italo Calvino s-a născut în Santiago de Las Vegas, Cuba, însă a crescut în Italia, la San Remo.

A intrat, în 1945, la Facultatea de Litere a Universităţii din Torino şi a început să scrie povestiri scurte bazate pe experienţele sale din timpul celor doi ani petrecuţi pe front.

Povestirile au luat în cele din urmă forma romanului foarte bine primit de public „Il sentiero dei nidi di ragno” (1947).

În 1956 a publicat „Fiabe italiane”, o colecţie de 200 de povestiri populare din toate regiunile şi dialectele Italiei care i-a adus lui Calvino statutul de figură proeminentă a literaturii italiene.

La începutul anilor 1960 s-a mutat la Paris unde a publicat „La giornata d’uno scrutatore” (1963). În 1980 se întoarce la Roma, unde definitivează lucrarea „Palomar” (1983).

Cele mai cunoscute scrieri ale sale includ, pe lângă trilogia amintită, colecţia de povestiri „Le cosmicomiche” (1965) şi romanele ”Le citta invisibili” (1972) şi „Se una notte d’inverno un viaggiatore” (1979).

Prin stilul său a fost asociat cu şcoala neorealistă de literatură. În anul morţii, scrierile lui se numărau printre cele mai traduse lucrări ale unui autor italian contemporan.

 

Sursa: Agerpres