Milioane de oameni din nordul şi estul Franţei au fugit într-o încercare disperată de a evita armatele Germaniei naziste.
Patriot devotat, de Gaulle nu a acceptat capitularea Franţei. A plecat la Londra, unde a devenit liderul mişcării de eliberare a Franţei, având susţinerea prim-ministrului britanic Winston Churchill.
Din capitala Angliei, de Gaulle a lansat, la 18 iunie, celebrul apel prin care le cerea compatrioţilor săi să reziste în faţa ocupaţiei germane, că lupta va continua alături de Marea Britanie.
De Gaulle s-a implicat în organizarea soldaţilor din coloniile franceze să lupte alături de trupele aliate. În 1943, şi-a mutat cartierul general în Alger, unde a devenit preşedinte al Comitetului Francez de Eliberare Naţională.
De Gaulle s-a bucurat de o susţinere masivă acasă şi, în 1945, a devenit preşedintele guvernului provizoriu al Franţei.
În 20 ianuarie 1946 a demisionat şi a înfiinţat, în 1947, Adunarea Poporului Francez (Rassemblement du Peuple Francais, RPF), care în timpul alegerilor din 1951 a câştigat 120 de locuri în Adunarea Naţională.
În 1953, a rupt legăturile cu partidul său, care, în 1955, a fost desfiinţat. Generalul s-a retras în casa din Colombey-les-deux-Eglises, unde a lucrat la redactarea memoriilor sale: „L’Appel, 1940-1942” (1954), „L’Unite, 1942-1944” (1956), „Le Salut”, 1944-1946″ (1959).
În urma evenimentelor din Algeria din mai 1958, cercurile politice franceze au apelat la generalul de Gaulle, căruia preşedintele Rene Coty (1954-1959) i-a cerut să formeze un nou guvern.
Învestit de Adunarea Naţională la 1 iunie 1958, de Gaulle pregăteşte reforma instituţiilor şi propune posesiunilor franceze de dincolo de mări un nou tip de asociere la metropolă – Comunitatea.
La 28 septembrie 1958, prin referendum, Franţa şi teritoriile de dincolo de mări, mai puţin Guineea, primul stat african care şi-a declarat independenţa, au aprobat noua Constituţie, cu 79,2% din voturi pentru.
La 21 decembrie 1958, de Gaulle era ales preşedinte al celei de-a V-a Republici prin vot universal indirect.
A fost învestit în funcţie la 8 ianuarie 1959. Generalul de Gaulle a exercitat o serie de acţiuni hotărâtoare în viaţa politică a ţării, şi anume: reglementarea problemei algeriene (1962), reforma apărării naţionale (forţa de intervenţie), independenţa faţă de NATO, ajutor pentru lumea a treia (călătorie în America de Sud, 1964).
Încă din primul mandat, de Gaulle începuse o politică de „relaxare şi cooperare” cu ţările din spatele Cortinei de Fier prin încurajarea schimburilor economice şi culturale cu Uniunea Sovietică şi cu ţările din Europa de Est şi prin recunoaşterea Republicii Populare Chineze în ianuarie 1964.
În acest context s-a înscris şi vizita sa în România, în perioada 14-18 mai 1968, prima vizită a unui şef de stat francez în ţara noastră.
