Invitată luni la RTL, văduva marelui actor suedez, care s-a stins la vârsta de 90 de ani, a anunțat că dorește să facă să trăiască memoria soțului ei cu ajutorul unui muzeu unde să fie expuse diverse obiecte ale acestuia.
„Sunt scrisori de dragoste ale părinților săi, când s-au întâlnit, sunt desene din copilărie, începând cu vârsta de patru ani, toate piesele de teatru ale lui Strindberg pe care le-a rescris de mână. A desenat machiajele. De exemplu, sunt filme în care, la sfârșit, i-au dat măștile”, spune Brelet.
„Sunt o grămadă de lucruri de genul ăsta. Am o comoară imensă.”
Toate aceste obiecte ar putea fi expuse în localitatea franceză Seillans, unde cuplul își alesese să locuiască și să ducă o viață foarte discretă, scrie Le Figaro.
Proiectul unui muzeu este foarte important pentru Catherine, care dorește să perpetueze legătura care o lega de soțul ei:
„Nu ne-am despărțit niciodată timp de 28 de ani, 24 de ore din 24. De aceea spun că acest proiect se va realiza: am nevoie de el.”
Cuplul s-a instalat la Seillans, pe Coasta de Azur, unde au trăit cu o discreție extremă.
„Dorea ca absolut nimeni să nu știe unde trăia. Până și familia ne scria pe o adresă pe care o aveam la Paris. Nu exista nici un mesaj care ajungea în Sud pe numele von Sydow.”
Situația a dat naștere la o mulțime de anecdote. Mai ales atunci când regizorul Martin Scorsese, venit la Paris, s-a mirat că soții – despre care știa că locuiesc în capitala Franței – își iau o cameră la același hotel cu el.
Până când muzeul de pe Coasta de Azur se va concretiza, Max von Sydow mai urmează să apară, postum, într-un lungmetraj intitulat Echoes of the Past.
Regizat de Nicholas Dimitropoulos, filmul are ca subiect masacrul de la Kalavryta, sat ai cărui locuitori au fost uciși de o divizie SS în 1943.
Premiera a fost amânată de mai multe ori din cauza crizei sanitare.
Este ultimul proiect cinematografic la care a participat Max von Sydow, actorul preferat al lui Ingmar Bergman, și care a fost protagonistul unor capodopere precum „A șaptea pecete” (foto – faimoasa scenă a jocului de șah cu Moartea) sau „Fragii sălbatici”.
„A putut lucra până la sfârșit; în ultimii ani, câte patru sau cinci scenarii pe săptămână”, își amintește soția lui. „Am făcut o echipă frumoasă împreună.”
