În 1909, Capriano Castro, președinte al republicii Venezuela, a plecat în Europa ca să-și caute sănătatea. Pe timpul lipsei sale, afacerile statului au rămas pe mâna fostului crescător de vite Juan Vicente Gomez, omul său de încredere.
Juan Gomez (FOTO) s-a achitat cât se poate de bine de misiunea ce i-a fost încredințată. Atât de bine, încât la înapoierea sa, Castro a aflat că nu mai este președintele Venezuelei, că a fost destituit în lipsă de fostul crescător de vite, că e în același timp ruinat și exilat.
Instalat în 1909, Gomez a devenit dictatorul Venezuelei.
Nimeni și nimic n-au putut să-l răstoarne de pe tronul pe care l-a făurit singur.
Acest veteran al dictatorilor, despotul complet, făcuse astfel încât cea mai mică dorință a sa să aibă tăria unei legi în această țară cu 4 milioane de locuitori.
Când a murit zilele trecute, la vârsta de 76 de ani, toți au fost convinși că e numai un zvon și s-au temut să-i dea crezare de frica poliției dictatorului. Când zvonul s-a dovedita autentic, a izbucnit revoluția.
Cum Venezuela este o țară foarte prielnică revuloțiilor de club, tulburările au început, vor dura probabil multă vreme – desigur până la apariția unui nou Gomez.
Unii vor să vadă în defunctul despot-președinte al Venezuelei un Nerone modern, alții îl socotesc cel mai binefăcător al țării sale și fac apologia vieții, carierei și operei sale de conducător.
E foarte greu să fii judecător al acestei cariere fabuloase.
Într-o țară constituțională, care numără numai 2% albi, restul locuitorilor fiind negri, indieni și metiși. Vom povesti de aceea ascensiunea lui Gomez, liber fiind fiecare cititor să-și tragă concluziile.
Când acest om, care nu știa să scrie și să citească, a luat în mână frâiele statului, Venezuela era în plină bancrută. Se acumulaseră pe capul ei datorii imense și obiceiul de a refuza sistematic plata datoriilor îndepărtase orice speranță de a contracta altul nou. Cât privește impozitele, ele erau zdrobitoare și ca atare…nu era nimeni dispus să plătească.
Cele 50 de revoluții izbucnite de la întemeierea statului și până la venirea lui Gomez, n-au soluționat cu nimic această problemă.
Gomez a suprimat imediat presa.
A împușcat pe toți inamicii săi, pentru ca guvernarea să nu-i fie umbrită de niciun nor. A gonit în munți și în pustietăți pe toți cei care purtau lavalieră și doreau – ca tineri ce erau – respectarea constituției… S-a înconjurat de o gardă personală credincioasă – fiecare om fiind plătit cu mai bine de un milion lei anual.
A trimis apoi prizonierii politici și pe pușcăriași să facă drumuri. Drumurile făcute s-au dovedit excelente. A redus impozitele. A încurajat agricultura și, în sfârșit, a făcut cea mai bună afacere petroliferă, cunoscută în Venezuela.
Norocul l-a favorizat într-un chip cu totul special. Ani de zile, o societate engleză a căutat în zadar petrol lângă Maracaibo. Când toate speranțele erau pierdute, într-o dimineață de decembrie, o sondă – sonda Roxa – intră în erupție, făcu explozie, ucise 20 de oameni și împrăștie timp de nouă zile și nouă nopți atâta petrol încît toată regiunea este inundată, două sate indiene distruse și mai multe zeci de indieni înecați.
Dintr-odată, Venezueala și Gomez se îmbogățiseră.
Dictatorul a luat atunci o hartă a țării și a împărțit regiunile petrolifere într-un câmp de șah. A concesionat căsuțele negre americanilor și englezilor și a păstrat pentru el căsuțele alber, confudând bugetul statului cu veniturile Sle personale…
Dar această greșeală nu mai avea importanță. Taxele luate concesionarilor străini au fost suficiente, pentru ca toate impozitele să fie suprimate. Astăzi încă, după moartea lui Gomez, Venezuela este țara unde cetățeanul nu plătește impozit.
În asemenea condiții, cine mai putea încerca o revoluție? Cei 26 ani de dictatură au trecut atât de liniștiți, încât generalul n-a găsit distracții mai bune decât să-și crească copiii și să vadă în fiecare seară un nou film, în total 365 filme într-un an.
Voința lui fiind lege, nicio femeie nu-i putea rezista.
Burlac, Gomez lasă peste o sută de copii. El nu recunoștea decât vreo 75 – care poartă de altfel numele său și pe care i-a înzestrat regește, ca un bun părinte. Tot din cauza aceasta, legislația venezueleană este cea mai liberală din lume, în ce privește situația copiilor naturali.
Acesta a fost don Juan Vicente Gomez, președintele constituțional al republicii Venezuela, omul care nu știa carte și care ucidea pe oricine îndrăznea să întreacă pe drum mașina sa…
