Evenimentul Istoric > Articole online > Varianta finală a Ordinului privind purtarea măștilor publicată în Monitorul Oficial
Articole online

Varianta finală a Ordinului privind purtarea măștilor publicată în Monitorul Oficial

Faţă de forma iniţială dată publicităţii miercuri, documentul are câteva modificări.

Astfel, în varianta anunţată miercuri, la categoriile de persoane exceptate de la purtarea măştii de protecţie erau menţionaţi „elevii/studenţii doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanţarea corespunzătoare”, însă în documentul apărut în Monitorul Oficial această categorie nu mai apare printre cele exceptate.

De asemenea, în forma iniţială, la categoriile exceptate de la purtarea măştii apărea sintagma „angajatul este singur în birou sau se află minim 2 metri între persoanele din acel birou, cu condiţia aerisirii camerei cel puţin la două ore şi se asigură dezinfecţia suprafeţelor”, pe când în documentul din Monitorul Oficial este trecut doar „angajatul este singur în birou”.

Triaj epidemiologic

Pe de altă parte, la capitolul Triaj epidemiologic, la fraza „măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depăşească 37,3 C)”, cum era în documentul iniţial, apare în plus: „la care se poate adăuga marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului”.

Potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial, în funcţie de evaluarea riscului, efectuat de medicul de medicina muncii al unităţii sau de medicul de medicină şcolară, după caz, pot exista unele excepţii la purtarea măştii de protecţie:

*angajatul este singur în birou;

*persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;

*persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută, etc.);

*prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;

*vorbitorii în public cu condiţia respectării distanţei de 3 metri; doar în cazul în care nu se mai află mai mult de 16 persoane în incintă;

*copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Conform documentului, pe perioada stării de alertă, masca de protecţie trebuie purtată în orice spaţiu public închis, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, pe toată durata prezenţei în oricare din spaţiile închise ale incintei.

Nu se atinge

Masca de protecţie trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul şi să fie schimbată o dată la 4 ore sau ori de câte ori aceasta s-a umezit sau s-a deteriorat. Masca nu se atinge în timpul purtării, iar în cazul atingerii măştii, mâinile trebuie igienizate cu soluţie pe bază de alcool sau cu apă şi săpun, afirmă sursa citată.

Măştile nemedicale se spală zilnic la o temperatură de 60- 90 de grade şi se calcă cu fier de călcat prevăzut cu abur, la temperatură maximă, iar pentru copiii cu vârsta de 5 ani sau mai mare este recomandată purtarea măştilor nemedicale (din material textil).

În cazul apariţiei febrei/tusei/strănutului, purtarea măştii este recomandată în orice circumstanţă (ex: în spaţiile deschise, la domiciliu).

Ordinul prevede şi reguli privind triajul persoanelor pentru accesul într-o incintă.

Astfel, pe durata stării de alertă se instituie obligativitatea instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor în condiţiile şi cu respectarea instrucţiunilor generale privind măsurile de igienă.

Triajul epidemiologic constă în:

*măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depăşească 37,3 C) la care se poate adăuga marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului;

*observarea semnelor şi simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată);

*dacă temperatura înregistrată depăşeşte 37,3 C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus.

*dacă se constată menţinerea unei temperaturi mai mari de 37,3 C sau/şi prezenţa altor simptome respiratorii, persoana este îndrumată către mediul de familie în vederea efectuării unui consult medical: dacă se încadrează în definiţia de caz suspect COVID 19, medicul de familie îi va recomanda testarea pentru diagnosticarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2; dacă nu se încadrează în definiţia de caz suspect COVID 19, medicul de familie va stabili diagnosticul.

Pentru alte persoane decât personalul angajat este permis accesul într-o incintă doar pentru persoanele care au motive justificate.

Dacă este necesar accesul în incintă, este obligatoriu triajul epidemiologic şi dezinfectarea mâinilor.

În acest caz, triajul epidemiologic constă în: măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depăşească 37,3 C); observarea semnelor şi simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată); dacă temperatura înregistrată depăşeşte 37,3 C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus; dacă se constată menţinerea unei temperaturi peste 37,3 C sau/şi prezenţa altor simptome respiratorii, persoanei nu i se permite accesul în incintă; dacă temperatura înregistrată nu depăşeşte 37,3 C şi nu prezintă alte simptome respiratorii, se permite accesul în incintă, prin preluarea acestuia de la intrare de către un angajat, cu înregistrarea biroului/camerei/ departamentului unde va merge. 

Registration

Aici iti poti reseta parola