A absolvit liceul, apoi a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, după care a urmat cursuri de actorie.
Actorul de comedie Walter Matthau, laureat al premiului Oscar pentru rolul din „The Fortune Cookie”, a practicat, înainte de a ajunge pe platouri, o mulţime de meserii, printre care şi aceea de antrenor de box.
A debutat în lumea filmului în 1955, cu un rol negativ în „The Kentuckian”, jucând alături de Burt Lancaster. Au urmat o serie de roluri în filme modeste, între care amintim: „Bigger Than Life” (1956), „A face in the Crowd” (1957), „The Gangster Story” (1960), „The Fortune Cookie” (1966) – pentru care a primit Premiul Oscar, „A Guide for the Married Ma” (1967).
Consacrarea
Rolul ziaristului sportiv Oscar Madison, din „The Odd Couple” (1968), în regia lui Neil Simon, l-a consacrat pe Matthau ca actor de comedie. Filmele în care a jucat alături de Jack Lemmon – „The Odd Couple” I şi II (1998), „The Front Page” (1974), „Buddy, Buddy” (1981), „Grumpy Old Men” (1993) şi „Grumpier Old Men” (1995) – au înregistrat audienţe record.
A fost căsătorit de două ori: cu Grace Geraldine Johnson (cu care a avut doi copii, Jennie şi David) şi cu Carol Wellington-Smithe Marcus (cu care a avut un fiu, Charlie).
Matthau a murit la 1 iulie 2000. Înainte de a se stinge din viaţă, Matthau a mai dăruit cinefililor o comedie, „Afurisitul de telefon”, în regia actriţei Diane Keaton.
Sursa: Agerpres