Gazeta Poporului găzduia în nr. 21 din 1919 articolul Chestie financiară – fără numele autorului – despre „învârtelile funcţionarilor unor bănci româneşti cu schimbul de Lei”. Dar să redăm din articol:
„Ce m-a mirat pe mine însă, este faptul ce l-am observat la unele bănci româneşti, şi care mai continuă şi astăzi cu schimbul cu monede româneşti.
La acelaş ghişeu, unde se prezentă vânzătorii şi cumpărătorii de bilete, cassierul ofere preţ minimal, aşa că muşteriul se depărtează de la ghişeu, şi la 2 paşi, îl aşteaptă funcţionarii institutului, cari îi ofer preţuri mai mari, astfel câştigul, care ar trebui să fie al băncii, pentru că funcţionarii sunt plătitţi de Bancă, intră în portofelul funcţionarilor.
Cunoaştem cazuri, că în chipul acesta funcţionarii au făcut câştiguri de mii, în paguba băncii, la care erau angajaţi.
Cu alte cuvinte cassierul băncii sau băncilor la care s-a observat blestămăţia trebue să se fi înţeles şi să fi fost părtaş la învârteli cu funcţionarii respectivi.
A nu cumpără respectiv nu vinde anume lei, cu preţ convenabil, adecă după cursul zilei, numai ca banda să-şi poate face trebşoarele.
Ba poate şi directorul băncii ştia de afacere! Altfel nu ne putem imagina lucrul.
Un cassier de bună credinţă nu putea respinge clienţii, fără a-i satisface după timp şi împrejurări, iar ca el să nu fi avut cunoştinţă de situaţia financiară şi de cursul monetelor, pe când colegii săi să fi fost aşa orientaţi, acest lucru ni se pare aproape cu neputinţă.
Şi dacă cassierul n-a fost hoţ ci mărginit, ar fi trebuit să observe directorul, sau chiar membrii direcţiunii, că aci sunt de făcut afaceri şi nu se fac şi ar fi trebuit să dea astfel de urma celor cu învârtelile”.
