„Burgheziei îi place să se pedepsească cu propriile mâini.” Aceste cuvinte grele fac parte din poemul care a șocat Stânga europeană și care purta titlul „Il PCI ai giovani!” („Partidul Comunist Italian către tineri!”).
Cel care era cunoscut ca un simpatizant marxist, care întreaga sa viață luase apărarea celor sărmani, critica virulent revoltele studenților care zguduiau Italia.
Deopotrivă revoluționar, comunist și creștin, regizorul ia atitudine împotriva opiniei cvasi-unanime a Stângii, care afirma că protestele din mai 1968 reprezintă revolta poporului împotriva autorității statului.
În cărțile de istorie, poziția lui Pasolini continuă să fie calificată drept „singulară”.
Mișcarea studenților italieni începuse încă din 1967. În iunie 1968, în urma unor ciocniri care au provocat mai multe sute de răniți, Pasolini le scrie studenților, mulți dintre ei proveniți din familii bogate, care cereau „reforme” maoiste:
„Când ieri (…) v-ați bătut cu polițiștii, eu am simpatizat cu polițiștii. Pentru că polițiștii sunt fii ai săracilor. Ei trăiesc în sub-utopii, rurale sau urbane.”
Și PPP continuă pe același ton:
„Iar voi, dragilor (care erați de partea dreptății) erați cei bogați, în timp ce polițiștii (care se aflau de partea greșită) erau săracii.”
Artistul nu se mai recunoaște într-o Stângă care s-a orientat către clasele favorizate. Interpelând pe un ton amar conducerea Partidului Comunist, Pasolini scrie: „Voi abandonați limbajul revoluționar”. Și adaugă: „Oh, Doamne! Va trebui să iau în considerare eventualitatea de a lupta alături de voi într-un Război Civil și să renunț la vechea mea idee despre Revoluție?”
PPP nu uită să înfiereze nici presa din lumea întreagă, care încurajează aceste revolte: „Încet încet, vremea lui Hitler se întoarce!”, scrie cel care, născut în 1922, a trăit și a luptat împotriva fascismului.
Aceste cuvinte creează o uriașă furtună, pe care Pasolini și-o asumă până la capăt. Este modul său de a-și exprima opoziția viscerală cu sistemul neo-capitalist, pe care îl consideră mult mai nociv decât totalitarismele de dinainte de război.
Pasolini își pune apăsat indignarea pe hârtie: „Sunteți în întârziere, dragii mei”.
Și conchide cu niște cuvinte care par adresate elitelor stângiste de astăzi:
„Dați jumătate din banii pe care îi primiți de la părinții voștri, cât de mici sunt ele, unor tineri muncitori, pentru a putea ocupa, împreună cu voi, uzinele.”
Pier Paolo Pasolini va fi asasinat în 1975 în condiții misterioase.
