„Rusia se află în plină revoluție, căutând să instaureze un regim superior celui trecut. Dar una din primele observații pe care le-am făcut în recenta mea călătorie prin Rusia și câteva țări limitrofe, ca Estonia, Polonia, Letonia și Lituania, foste provincii țariste, nu militează câtuși de puțin în favoarea URSS și această observație are ca obiect alimentația, locuințele și îmbrăcămintea populației ruse, situația muncitorului și a țăranului.
Puțină supă falsă
În URSS muncitorul mănâncă zilnic puțină supă falsă, 400 grame de pâine neagră, câțiva castraveți și câteodată puțină scrumbie. Ouăle, untul, carnea au dispărut cu totul din cooperativele alimentare. Pe piața liberă 12 ouă costă 15 ruble (peste 1000 de lei), iar 400 de grame de unt, opt ruble.
Locuitorii dorm câte patru într-o cameră și umblă, ca și țăranii, în zdrențe, pe când în Polonia țăranii poartă haine îmblănite, căciuli de astrahan și cizme. În Lituania și Estonia, satele dau impresia belșugului”, povestea profesorul Rougier.
Ziaristul l-a întrebat: Revoluția bolșevică avea ca scop, între altele, suprimarea claselor. Oare?
Rougier: Câtuși de puțin. N-au suprimat clasele. Există o scară de salarii. Un servitor primește 30 de ruble (rubla era cotată la aproximativ 72 de lei) pe sătămână, un lucrător necalificat – 80, unul specializat de la 250 la 400 de ruble, un inginer – 1000, directorul unui institut științific – 1400, scriitorii și agazetarii ajung să cîțige până la 5000.
Radek, director la „Izvestia”, locuiește într-un apartament foarte frumos, unde trei camere sunt rezervate bibliotecii sale.
Pentru a rezuma, scara salariilor a creat două clase; proletarii și o burghezie, căreia îi e rușine șă-și arate confortul.
Țărănimea e exploatată în mod groaznic
Pe de altă parte, fusese vorba să se pună capăt exploatării omului de către om. Or, țărănimea e exploatată în mod groaznic.
Ea susține material regimul. Statul cumpără de la țărani 16 kg de grâu (un pfund) la prețul de o rublă și jumătate. Or, pfundul de făină neagră costă pe piață între 160 și 200 de ruble.
Pentru a plăti mașinile importante din străinătate și specialiștii angajați prin contracte, URSS a avut nevoie de devize. A vândut, deci, cu prețuri foarte scăzute materiile prime produse, începând cu grâul.
Teoretic vorbind, în schimbul acestor cereale procurate statului pe sume atât de modeste, țăranii ar fi trebuit să aibă dreptul la contra-parte în mobile și obiecte de îmbrăcăminte. Or, li s-a luat 80% din producție, fără a li se da mare lucru în schimb.
Țărănimea e contra regimului.
Ea își așteaptă salvarea de la un război. Să aibă arme și să se întoarcă contra bolșevicilor! De altfel, nu rareori se întâmplă ca agenții sovietici să fie asasinași la țară.
Nici proletariatul nu e liber. El se încovoaie sub dictatura partidului. Lucrătorul nu are cui să se plângă, iar țărănimea e colectivizată cu forța.
Când un lucrător își manifestă nemulțumirea, i se suprimă cartela de alimente. Nu-i mai rămâne decât să moară de foame. În celelalte țări, recalcitranții se adresează sindicatelor, ziarelor sau deputaților. În URSS s-au creat închisori în uzine, pentru cei nemulțumiți.
Dictatura exercitată de către conducătorii partidului comunist asupra proletariatului e feroce. Când faci aluzie la membrii comitetului central, la cei din biroul politic, dirijat de Stalin în calitatea sa de secretar general al partidului, ți se răspunde:
– E adevărat că ne aflăm sub un regim dictatorial, dar dictatorii noștri ies din rândul poporului!
Eu găsesc însă extrem de greșit ideea că cei care ies din popor au o mentalitate anti-populară.
