Urechea lui Van Gogh: Briciul olandezului sau sabia lui Gauguin?

 

Despre urechea tăiată a lui Van Gogh, pe 23 decembrie 1888, există două versiuni: cea clasică, a automutilării cu briciul; dar și una mai recentă, o lovitură de sabie a lui Gauguin, după o ceartă între cei doi artiști.

În cartea sa de memorii (Avant, aprés) publicată în 1903, Paul Gauguin povestește cum, în toamna lui 1888, Vincent Van Gogh îl invită la Arles, ca să lucreze împreună.

Cei doi se cunoscuseră cu doi ani în urmă la Paris. Pictorul olandez visa să înființeze o tabără de artiști în Casa Galbenă, pe care o închiriase pe 1 mai.

Așteptând răspunsul prietenului său, Vincent pictează frenetic. În această perioadă realizează celebra serie de Floarea Soarelui.

În sfârșit, pe 23 octombrie, Gauguin ajunge și el, venind de la Pont-Aven.

În primele săptămâni, cei doi se înțeleg de minune. Lucrează împreună la o serie de tablouri, dintre care unul este dedicat necropolei romane din Arles.

Dar divergențele artistice încep să apară și încet-încet se agravează. Alcoolul și exaltarea naturală pun gaz pe foc. Perioadele de exaltare și de deprimare alternează. Cei doi se ceartă, se înfruntă, se detestă și se împacă.

ureche pentru prostituata Rachel

În seara lui 23 decembrie 1888, în timp ce lucrau în aer liber, o ceartă despre maniera de a picta se încinge mai violent decât toate cele de până atunci. Gauguin susține că doar fantezia trebuie să dirijeze penelul; Van Gogh mizează în schimb pe inspirația după natură.

Reveniți acasă, cei doi continuă să se certe. Alcoolul încinge spiritele și mai mult. Gauguin amenință că lasă totul baltă și pleacă la Paris. Cuprins de furie, Van Gogh pune mâna pe cuțit să-l înjunghie. Speriat, Gauguin o tulește și merge să doarmă la hotel.

Rămas singur, olandezul își revine în fire. Conștiința îl mustră. Este disperat, prietenul său îl va părăsi, va rămâne singur! Pentru a se pedepsi, scoate briciul și își taie lobul urechii stângi. Sângele curge șuvoi. Își leagă un bandaj în jurul capului însângerat. Adună de pe jos lobul, îl învelește în hârtie de jurnal și dă fuga să-l ofere unei oarecare Rachel, damă de companie în bordelul de peste drum. De ce? Se pare că și ea devenise obiect de dispută între cei doi bărbați.

Când Rachel descoperă cadoul însângerat, își pierde cunoștința.

Van Gogh se întoarce la Casa Galbenă și se prăbușește pe pat. A doua zi, polițiștii, alertați de matroana de la bordel, îl găsesc pe pictor aproape inconștient. Este dus la spital, unde povestește scena. Gauguin confirmă. După ce depune mărturia, francezul sare în primul tren cu gând să se îndepărteze cât mai mult de nebunul de olandez.

Scrimerul Gauguin

Iată însă că, în 2009, în cartea intitulată Pactul Tăcerii, doi profesori universitari germani, Hans Kaufmann și Rita Wildegans, oferă o versiune cu totul diferită a evenimentului.

Bazându-se pe rapoartele poliției și pe frazele sibilinice din scrisorile celor doi artiști, ei afirmă că, pe 23 decembrie, Van Gogh nu se mutilează, ci este rănit de Gauguin.

Scrimer de temut, pictorul francez și-a adus cu el și sabia, pentru a face antrenamente într-o sală de arme din apropiere. Pentru a-și potoli prietenul, aflat într-o cruză de furie, Gauguin ar fi vrut să-l sperie cu sabia. Însă, în îmbrânceală, i-ar fi tăiat urechea.

Cei doi profesori pun accesele de nebunie ale lui Van Gogh pe seama unei intoxicații cu plumb, arsenic și cadmiu, substanțe aflate în culorile pe care le folosea.

Gauguin ar fi aruncat arma în Ron, iar cei doi prieteni ar fi jurat să ascundă episodul, inventând scena automutilării.

Nedenunțându-și prietenul, Van Gogh nădăjduiește să-l revadă într-o zi la Casa Galbenă. Degeaba, însă. Gauguin pleacă departe, peste mări, tocmai în Tahiti, iar Van Gogh își caută liniștea într-un sanatoriu, la Saint- Rémy-de-Provence, unde rămâne vreme de un an.

Parteneri