Preşedintele Federaţiei Ungare de Fotbal încearcă să impună steagul Ungariei Mari. Demers periculos făcut la UEFA
Într-un interviu acordat în exclusivitate canalului de sport al televiziunii publice ungar, M4 Sport, preşedintele MLSZ a declarat că în prezent aceste simboluri nu pot apărea pe stadion, însă încearcă să pună presiuni pentru a modifica legislația. Acesta a semnalat că va discuta aspectul cu reprezentanții UEFA:
„Dacă MLSZ organizează un campionat, echipele trebuie să accepte condițiile jocului anunțat. Situația este similară pe plan internațional. Dacă noi vrem să jucăm în preliminariile Campionatelor Europene de Fotbal, în Liga Națiunilor sau chiar în Liga Campionilor și în Liga Europeană, atunci trebuie să acceptăm condițiile jocului anunţate. Potrivit UEFA, bannerele care poartă mesaje rasiste sau politice nu pot fi afișate. Întrebarea este dacă simbolul Ungariei Mari poartă un mesaj politic. În opinia noastră nu poartă”, a afirmat Sándor Csányi, care este, totodată, şi vicepreşedintele UEFA.
Problema cu simbolul Ungariei Mari pe plan sportiv
Preşedintele MLSZ a precizat că deși FARE (Football Against Racism In Europe), grupul pentru combaterea discriminării al UEFA, neagă că ar pedepsi simbolul Ungariei Mari, acesta a adus critici la adresa acestui simbol de trei ori în ultima perioadă în fața Comisiei de disciplină a UEFA, calificându-l de fiecare dată drept revizionist și naționalist.
Sándor Csányi a vorbit şi despre celălalt simbol, criticat de FARE:
„Drapelul arpadian se află în Parlamentul ungar printre steagurile istorice ale Ungariei şi a fost secole la rând drapelul oficial al Ungariei. A fost, într-adevăr, o perioadă scurtă în istoria ungară, când a întruchipat fascismul și rasismul, a fost considerat simbolul acestora. Dar cred că o perioadă mai scurtă nu poate trece peste una mult mai lungă”.
Csányi a mai spus că nu doreşte să vadă drapele arpediene în tribune, deoarece Ungaria are drapel oficial, însă nu ar dori ca suporterii maghiari, asociația și naționala să fie pedepsiți dacă un suporter vine cu un drapel arpadian.
„Dacă suporterii doresc atât de mult să vină cu aceste simboluri, eu nu cred că utilizarea acestor simboluri este atât de exagerată pe cât sunt judecate, vom încerca să facem în aşa fel încât să fie acceptate de UEFA. Dar nu suntem singuri în Europa. Suporterii țărilor vecine pot fi iritați, dimpotrivă, de aceste simboluri, așa că nu putem decide în mod independent dacă pot fi utilizate sau nu, putem decide doar la sfârșitul unui proces de negociere.